Salt la conținutul principal

Căderea imperiului Djokovic! A ieșit din Top 10 ATP pentru prima dată după opt ani după eșecul de la US Open

Novak Djokovic a pierdut șapte poziții după US Open și a ieșit din Top 10 ATP pentru prima dată în 8 ani
Novak Djokovic a pierdut șapte poziții după US Open și a ieșit din Top 10 ATP pentru prima dată în 8 aniSusan Mullane/ISI Photos / Alamy / Profimedia

Novak Djokovic (39 de ani) a coborât de pe locul 5 pe locul 12 în clasamentul ATP publicat luni (14 septembrie), după eliminarea din primul tur la US Open. Pentru prima dată din octombrie 2002, niciunul dintre sârb, Rafael Nadal și Roger Federer nu se mai află între primii zece jucători ai lumii.

Djokovic a pierdut șapte poziții după US Open

Parcursul de la New York s-a încheiat pentru Djokovic după primul meci. Sârbul a fost învins de argentinianul Mariano Navone, scor 6-7(5), 7-5, 6-4, 2-6, 1-6, la capătul unei partide de patru ore și 36 de minute.

Câștigătorul a 24 de titluri de Grand Slam a avut probleme medicale în timpul întâlnirii și a vomitat pe teren în setul al treilea. Ulterior, a precizat că se mai confruntase cu asemenea episoade.

A fost prima sa înfrângere în turul inaugural la US Open și prima eliminare la debutul unui turneu major de la Australian Open 2006.

”Nole” nu se mai aflase în afara Top 10 ATP din iulie 2018, când a revenit între primii zece jucători ai lumii după câștigarea titlului la Wimbledon.

Top 10 ATP, fără Djokovic, Nadal sau Federer pentru prima dată din 2002

Ieșirea lui Djokovic din primele zece poziții a întrerupt o serie începută în octombrie 2002. Federer și Nadal, ceilalți doi jucători care au contribuit la această continuitate, s-au retras în 2022, la 41 de ani, respectiv în 2024, la 38 de ani.

Nadal a intrat în Top 10 în aprilie 2005, când avea 18 ani, și a rămas acolo timp de 912 săptămâni consecutive, până în 2023.

Djokovic li s-a alăturat în 2007 și deține recordul pentru numărul total de săptămâni petrecute pe primul loc mondial: 428. 

Federer a înregistrat cea mai lungă perioadă neîntreruptă ca lider ATP, de 237 de săptămâni.

Împreună, cei trei au câștigat 66 de titluri de Grand Slam: Djokovic are 24, Nadal și-a încheiat cariera cu 22, în timp ce Federer cu 20.

Tenis