Marea Britanie a învins Australia la United Cup, turneul de tenis al finalului de an

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Marea Britanie a învins Australia la United Cup, turneul de tenis al finalului de an

Alex de Minaur și Cameron Norrie
Alex de Minaur și Cameron NorrieAFP
Marea Britanie a învins Australia, pe care o conduce cu 2-1, vineri, după meciurile de simplu, în Grupa C a competiției mixte de tenis United Cup, ce se dispută în Australia, transmite Reuters.

La United Cup, care înlocuieşte fosta Hopman Cup, participă 18 națiuni repartizate în şase grupe, cu meciuri la Perth şi Sydney.

Britanicul Cameron Norrie (18 ATP) s-a impus în fața australianului Alex de Minaur (12 ATP) în trei seturi, 6-4, 2-6, 7-6. 

Al doilea punct al Marii Britanii a fost adus de Katie Boulter (56 WTA), prietena lui De Minaur.

Aceasta a învins-o cu 6-2, 6-4 pe Ajla Tomljanovic (290 WTA), care a lipsit în cea mai mare parte a sezonului trecut din cauza unei accidentări la genunchi.

Întâlnirea de dublu, una fără miză, a fost câștigată de australienii Storm Hunter şi Matthew Ebden în fașa perechii britanice Katie Boulter şi Neal Skupski .

Spania a învins Brazilia cu scorul de 2-1, vineri, în primul meci de la United Cup.

În partidele de simplu ale acestui meci din Grupa A, Alejandro Davidovich (26 ATP) l-a învins pe Thiago Seyboth Wild (79 ATP) cu 6-4, 6-0, în timp ce Beatriz Haddad-Maia (11 WTA) a întrecut-o pe Sara Sorribes (48 WTA) cu 7-6, 6-2.

În partida decisivă, de dublu, perechea spaniolă Alejandro Davidovich/Sara Sorribes a învins cuplul brazilian Marcelo Melo/Beatriz Haddad-Maia cu 6-4, 7-5.

Sonego-Zverev, meciul zilei

Sâmbătă, la Perth au loc meciurile Cehia - China şi Polonia - Brazilia, iar la Sydney sunt programate partidele Olanda - Norvegia şi Italia - Germania.

Primele clasate din cele şase grupe şi cele mai bune două echipe de pe locurile secunde se califică în sferturile de finală, prevăzute între 3 şi 5 ianuarie. Semifinalele au loc pe 6 ianuarie la Sydney, iar finala pe 7 ianuarie, tot la Sydney.

Premiile se ridică la 10 milioane de dolari americani.