07:00 - WTA LONDRA - Vremea capricioasă din Marea Britanie a creat haos total în programul organizatorilor de la Queen's,
Mult așteptatul duel din optimile de finală dintre Sorana Cîrstea și Emma Răducanu, care inițial trebuia să se dispute în cursul zilei de joi, a fost amânat din cauza ploilor. Confruntarea a fost reprogramată pentru vineri, de la ora 14:30.
Aceasta va fi cea de-a treia întâlnire directă dintr-o rivalitate extrem de interesantă. Până în prezent, scorul general este egal.
Jucătoarea care va obține biletul pentru sferturile de finală ar putea da peste o adversară de calibru, Elena Rybakina, favorita principală a turneului de la Queen's urmând să o înfrunte în optimi pe Tatjana Maria, campioana en-titre.
Iar Jaqueline Cristian o va înfrunta pe favorita locală Katie Boulter, într-o partidă a cărei oră estimativă de start a fost fixată pentru 13:00.
Istoricul întâlnirilor directe nu este de partea jucătoarei noastre, britanica având avantajul în fața lui Jaqueline. Prima lor partidă a avut loc în ianuarie 2018, la un turneu ITF din Australia, unde românca se impunea dramatic cu 2-6, 6-3, 7-6. De atunci, Boulter a preluat conducerea: a câștigat mai întâi la Tallinn în 2022, iar cea mai recentă confruntare, desfășurată pe 15 aprilie 2026 la Rouen, i-a revenit tot acesteia, după un meci strâns terminat 7-6 (5), 4-6, 6-1.
Tot marți se va juca un alt meci important între noua stea a tenisului american, Iva Jovic și compatrioata sa, Amanda Anisimiova.
06:30 -WTA HERTOGENBOSCH - Gabriela Ruse a reușit să se califice deja în faza sferturilor de finală la competiția de la 's-Hertogenbosch, după ce a trecut de a treia favorită, Elise Mertens. Totuși, la fel ca în Anglia, ploaia a creat dificultăți majore și în Țările de Jos. De la ora 12:00, Ruse ar urma să o înfrunte pe cehoaica Barbora Krejcikova, 45 WTA și a opta favorită.
06:00 - ATP STUTTGART - Alexander Bublik îl înfruntă pe francezul Giovanni Mpetshi Perricard după ora 12:00, iar seara de la 18:00 Jiri Lehecka și Frances Tiafoe se luptă pentru calificarea în semifinale.
