În fața jurnaliștilor, Sorana a dezvăluit că metamorfoza jocului său din acest sezon 2026 are la bază în mod paradoxal decizia de a pune punct carierei la finalul anului. Această alegere, departe de a o demotiva, a funcționat wxcepțional, eliminând presiunea punctelor și a așteptărilor care au apăsat-o timp de două decenii.
”Faptul că mi-am anunțat retragerea m-a eliberat. Nu mai am nimic de demonstrat, iar toate acele așteptări au dispărut. Vin dintr-un loc în care nu mai am presiune și pur și simplu mă bucur de tenis”, a mărturisit românca.
Totuși, ea refuză să trateze turneele ca pe o simplă paradă de adio, continuând să muncească enorm pentru a demonstra că poate concura de la egal la egal cu elita mondială.
”Mă bucur de fiecare săptămână și vin dintr-un loc în care chiar nu mai am presiune. Nu vreau să încep să pun presiune pe mine acum. Încerc doar să mă concentrez pe tenisul meu și să mă bucur de tot ce mi se întâmplă", a declarat Cîrstea.
Jelena Ostapenko, cuvinte de laudă pentru prietena ei
Adversara din sferturi, Jelena Ostapenko, a remarcat și ea schimbarea de atitudine a româncei. Letona a vorbit la superlativ despre Sorana, cu care are o relație bună. Cele două au fost foarte apropoiate în urmă cu câțiva ani.
”Este o persoană extraordinar de drăguță și o mare muncitoare. Cred că faptul că 2026 este ultimul ei an îi oferă o anumită libertate, pentru că nu mai are presiunea de a-și apăra punctele. Va fi cu siguranță un meci bun, ne cunoaștem foarte bine”, a declarat Ostapenko.
”De asemenea, este o mare muncitoare. A fost accidentată de câteva ori și este foarte greu să revii după accidentări", a mai spus Jelena Ostapenko.
O șansă rară la Foro Italico
Aceasta va fi cea de-a opta întâlnire directă între cele două sportive. Ostapenko conduce cu 4-3 în confruntările directe, dar Cirstea a câștigat trei din ultimele patru meciuri, inclusiv o victorie cu 6-2, 7-6 la Brisbane, la începutul acestui an.
Jelena a ieșit învingătoare în singura lor întâlnire anterioară pe zgură, câștigând cu 6-3, 3-6, 6-2 chiar la acest turneu, acum trei ani.
