Jaqueline Cristian a câștigat un set la zero în fața numărului 3 WTA, însă a fost în cele din urmă eliminată
Coco Gauff - Jaqueline Cristian 6-1, 0-6, 6-3
Jaqueline a avut două șanse de break încă din primul game, însă apoi s-a prăbușit în fața numărului trei mondial. Coco Gauff a dominat autoritar primul set și a câștiga primele cinci game-uri, înainte ca Jaqueline să-și câștige pentru prima data serviciul.
Setul doi a fost total opus. Jaqueline a avut un set perfect în fața campioanei de la US Open 2023, câștigând la zero.
În setul decisiv, Cristian a cedat în cele din urmă cu 6-3.
Jaqueline Cristian rămâne fără victorie în fața jucătoarelor din top 10 WTA, aceasta fiind a cincea înfrângere.
Două românce rămase la Roma
Irina Begu și Sorana Cîrstea sunt singurele românce rămase în competiție la Roma.
Irina Begu va juca duminică în turul trei cu belgianca Elise Mertens (30 WTA).
Sorana Cîrstea a reușit să se califice în optimile de la Roma după ce a învins-o pe numărul 6 WTA, Marketa Vondrousova, 7-6 (7/1), 6-3. În optimi, Cîrstea va juca împotriva americancei Madison Keys (16 WTA).