Salt la conținutul principal

Răspunsul lui Nadal când a fost întrebat dacă ar vrea să antreneze în circuit

Răspunsul lui Nadal când a fost întrebat dacă ar vrea să în circuit
Răspunsul lui Nadal când a fost întrebat dacă ar vrea să în circuitProfimedia

Rafael Nadal lasă deschisă posibilitatea de a deveni antrenor, dar spune că o revenire în circuit nu intră în planurile sale actuale. Spaniolul își dorește mai mult timp acasă, alături de familie, după luni în care a călătorit aproape fără pauză.

La aproape doi ani de la retragerea din tenisul profesionist, Nadal are în continuare un program aglomerat. Academia sa și afacerile din turism, unde a deschis recent un al patrulea hotel, îl țin ocupat, iar o carieră de antrenor ar însemna și mai mult timp petrecut departe de casă.

Într-un interviu acordat Sports Illustrated, câștigătorul a 14 titluri la Roland Garros a evitat să excludă definitiv această variantă, însă a precizat că are alte priorități.

”În viață nu trebuie să spui niciodată niciodată. Deocamdată, nu mă gândesc deloc la asta. În ultimele luni am călătorit aproape în fiecare săptămână și am ajuns rar acasă. Este exact ceea ce vreau să schimb în anii următori”, a explicat Nadal.

Spaniolul consideră că rolul de antrenor nu s-ar potrivi cu dorința sa de a reduce deplasările.

”Ar fi și mai rău dacă aș lucra ca antrenor. M-am bucurat de fiecare secundă petrecută în circuit, dar acum este timpul să scriu un nou capitol al vieții mele. Am familia, multe proiecte care mă pasionează și mereu apar lucruri noi de făcut”, a spus fostul tenismen.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google