După ce a completat "Duoble Sunshine", titlurile pe hard la Indian Wells și Miami, Sinner urma sa sară peste Monte Carlo pentru a-și reîncărca bateriile, dar italianul în vârstă de 24 de ani a fost dornic să rămână conectat cât timp era pe val.
Victoria sa cu7-6(5) 6-3 asupra lui Alcaraz i-a adus primul său titlu important pe cea mai lentă suprafață a sportului și l-a făcut singurul jucător, după Novak Djokovic în 2015, care a câștigat primele trei titluri de Masters ale unui sezon.
"Nu este deloc ușor. Sunt surprins într-un mod foarte bun", a declarat Sinner reporterilor.
În timp ce Sinner a sosit devreme la Indian Wells luna trecută pentru a-și pregăti organismul pentru căldura deșertului californian, concentrarea sa înainte de Monte Carlo a fost mai mult tactică, centrată pe rafinarea selecției loviturilor și adaptarea la fiecare adversar.
"În fiecare zi mă trezesc și încerc să mă îmbunătățesc și să devin mai bun ca jucător", a explicat Sinner.
"Aici, am făcut-o zi de zi, încercând să înțeleg care este cel mai bun stil împotriva fiecărui adversar, pentru că nu am jucat același tip de tenis împotriva tuturor.
"Înseamnă mult pentru mine și voi avea nevoie de puțin timp pentru a realiza ce s-a întâmplat. Va fi bine să am acum câteva zile libere departe de terenuri.
"Totul a fost destul de agitat, de la un turneu la altul, așa că vom vedea ce va urma."
Sinner este așteptat să revină în acțiune la Madrid la sfârșitul acestei luni sau la Roma la începutul lunii mai. Antrenorul său, Simone Vagnozzi, a declarat că săptămâna de la Monte Carlo a oferit dovezi clare ale progresului italianului pe zgură.
"Suntem foarte fericiți pentru că după primele două meciuri a început să se simtă mai bine, cu mai multe drop shot-uri, mai multe variații la înălțimea mingii și cu serviciul", a spus Vagnozzi.
"Suntem foarte impresionați de nivelul lui".
Titlul de la Monte Carlo îi va oferi lui Sinner un impuls psihologic în perspectiva Openului Franței.
Alcaraz, care și-a învins rivalul în finala Roland Garros de anul trecut în cinci seturi, este pe deplin conștient cât de mult s-a îmbunătățit Sinner pe zgură.
"Am văzut nivelul lui Jannik pe zgură și cred că s-a îmbunătățit mult de la an la an", a spus Alcaraz.
"A ajuns la un nivel pe zgură care va fi foarte periculos pentru toată lumea".
Tabloul principal de la French Open începe pe 24 mai.
