Iga Swiatek a pierdut primul set, dar a revenit și s-a calificat în semifinale la Madrid

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Iga Swiatek a pierdut primul set, dar a revenit și s-a calificat în semifinale la Madrid

Iga Swiatek s-a calificat în semifinale la Madrid
Iga Swiatek s-a calificat în semifinale la MadridAFP
Poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial al tenisului feminin, a învins-o marți pe brazilianca Beatriz Haddad Maia în trei seturi, 4-6, 6-0, 6-2, şi s-a calificat în semifinalele turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro.

Iga Swiatek va juca a cincea sa semifinală din acest an şi a 15-a din cariera sa într-un turneu WTA 1.000, notează site-ul WTA. Adversară îi va fi câştigătoarea dintre tunisianca Ons Jabeur, favorită numărul 8 în competiția din capitala Spaniei, şi americanca Madison Keys, cap de serie numărul 18.

Swiatek, care a trecut fără drept de apel de românca Sorana Cîrstea în turul al treilea, nu cedase niciun set la acest turneu până la confruntarea cu Betriz Haddad Maia. Poloneza pierduse doar nouă ghemuri în primele sale trei meciuri în actuala ediție a turneului de la Madrid.

În primul său turneu pe zgură în 2024, Swiatek a fost stopată în semifinale de numărul 4 mondial, kazaha Elena Rybakina, la Stuttgart (Germania).

Poloneza în vârstă de 22 de ani a jucat finala de anul trecut de la Madrid, fiind învinsă de belarusa Arina Sabalenka, numărul 2 mondial.