Altele

”Am devenit prietene” Kalinskaya, cuvinte de apreciere pentru Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya
Sorana Cîrstea și Anna KalinskayaCLIVE BRUNSKILL GETTY IMAGES EUROPE Getty Images via AFP
Cuplul Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya a câștigat finala de dublu de la Madrid în fața perechii Veronika Kudermetova/Elise Mertens, scor 6-7(10), 6-2, 12-10. Este primul titlu al româncei în mai bine de 4 ani, după cel obținut la Istanbul în aprilie 2021.

La finalul partidei, Kalinskaya a declarat că a fost o săptămână în care a câștigat o prietenă în persoana Soranei Cîrstea.

”Sorana, ești incredibilă. Nu mă așteptam să ne descurcăm atât de bine. E deosebit că împart acest sentiment cu tine. Am devenit prietene în această săptămână. M-am bucurat de fiecare minut din acest turneu”, a spus Anna Kalinskaya.

Reacția Soranei a fost pe măsură. Ea i-a întors complimentele Annei Kalinskaya și a spus că Madridul este a doua ei casă.

”M-am simțit foarte bine pe toată întreaga durată a turneului. Mulțumesc tuturor celor care s-au ocupat de organizarea turneului, copiilor de mingi, sponsorilor.

”Cred că a fost cea mai frumoasă săptămână din toată cariera mea. Ești fantastică. Datorită ție am câștigat acest meci. Antrenorul meu nu este aici, dar trebuie să îi mulțumesc. Trebuie să îi mulțumesc fizioterapeutului meu, dar și antrenoarei Annei.

”Vă mulțumesc încă o dată. Sunt foarte fericită de acest titlu pentru că a venit neașteptat. Pentru mine Madridul este ca a doua casă”, a spus Sorana Cîrstea.

Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya vor primi câte 1.000 de puncte în clasamentul WTA la dublu, ceea ce înseamnă că jucătoarea din România, aflată acum pe 122, va urca până pe poziția a 82-a.

Câștigarea turneului de la Madrid aduce și un premiu consistent în bani, un cec de 400.000 de euro.