Mérida Aguilar, locul 102 ATP, a salvat două mingi de meci și a obținut a doua victorie în doar 48 de ore împotriva lui Trungelliti, după ce îl învinsese și în ultimul tur al calificărilor. Totuși, finalul partidei a fost umbrit de comportamentul unor spectatori.
După meci, Marco Trungelliti a criticat atmosfera din tribune și a acuzat incidente rasiste, afirmând că au existat lipsă de respect și comportamente inacceptabile pe durata confruntării. Jucătorul argentinian a transmis public nemulțumirea sa printr-un mesaj postat pe rețelele sociale.
Ulterior, și Daniel Mérida Aguilar a reacționat ferm. Spaniolul a mulțumit fanilor care au susținut jucătorii într-un mod civilizat și a subliniat că persoanele venite să insulte nu reprezintă publicul madrilen și spiritul competiției.
Totodată, acesta i-a transmis respect adversarului său pentru cele două meciuri disputate în decurs de trei zile, într-un gest de fair-play după o confruntare intensă.
"Nu joc așa. În timp ce loveam mingea, tipul ăla striga. Nu am cum să joc așa, pentru că situația se înrăutățește tot mai mult", i-a spus Trungelliti arbitrului de scaun.
