Este prima victorie a lui Taylor Fritz din carieră împotriva lui Carlos Alcaraz, iar americanul a obținut-o în stil de mare campion.
Loviturile puternice ale lui Fritz au fost completate de variații în joc, iar după câteva execuții fine la fileu, a reușit break-ul pentru 3-1 în primul set, încheind fără emoții și apropiindu-se de prima sa victorie în fața spaniolului Alcaraz la a patra lor întâlnire.
Apoi, a trecut în avantaj 3-2 cu un nou break în setul secund, lăsându-l pe campionul US Open, Alcaraz, să-și strige frustrarea în următorul game. Fritz și-a pus în valoare serviciul puternic în ultimul game pentru a încheia meciul.
"De fiecare dată când am jucat cu Carlos, mi-a făcut break din primul game... așa că să trec de acel prim game a fost foarte important", a spus Fritz.
"Am jucat punctele mari cu încredere, nu m-am îndoit de mine și nu am fost prea precaut. Am jucat fără frică."
Răsturnare de situație
De altfel, Echipa Lumii a câștigat toate cele 4 meciuri disputate în noaptea de sâmbătă spre duminică, la San Francisco.
Alex De Minaur a fost principala armă a antrenorului Andre Agassi. Australianul s-a impus atât la simplu, cât și la dublu, aducând 4 puncte echipei sale.
Alex De Minaur și Alex Michelsen au adus un plus de energie pentru Team World, mărind avantajul după ce i-au învins pe Casper Ruud și Holger Rune 6-3, 6-4 în ultimul meci al zilei.
Turneul anual pe echipe masculine, considerat echivalentul în tenis pentru Ryder Cup din golf, disputat între Europa și Statele Unite, este câștigat de echipa care ajunge prima la 13 puncte dintr-un total de 24 puse în joc pe parcursul a trei zile.
Echipele primesc un punct pentru fiecare victorie în prima zi, două puncte pentru succesele din ziua a doua, iar miza crește în ultima zi, când fiecare victorie valorează trei puncte.
Start fulminant
Australianul De Minaur l-a învins mai devreme sâmbătă pe Alexander Zverev 6-1, 6-4 la Chase Center, obținând a treia victorie în fața germanului din 11 întâlniri, și a anulat deficitul din prima zi. Scorul a devenit 3-3 între Echipa Lumii și cea a Europei.
"Este o parte din jocul meu pe care am reușit să o dezvolt cu adevărat în ultimii doi ani... acești băieți lovesc mingea extrem de tare", a spus De Minaur.
"Trebuie să găsesc metode diferite să le pun probleme. Pot să-mi folosesc viteza nu doar pentru a recupera mingi, ci și pentru a urca la fileu. Cu cât fac asta mai des, cu atât mă simt mai confortabil, câștig mai multe puncte și devin mai periculos."
A urmat victoria argentinianului Francisco Cerundolo în fața danezului Rune cu 6-3, 7-6(5) care a adus Echipa Lumii pentru prima oară în avantaj la Laver Cup. S-a făcut 5-3, înainte ca Taylor Fritz să mărească diferența la 8-3 cu victorie sa surprinzătoare în fața lui Carlos Alcaraz.
S-a făcut 9-3 după victoria din partida de dublu a Echipei Lumii, dar lupta nu e încheiată: în a treia zi se primesc câte 3 puncte pentru victorie, iar Echipa Europa poate teoretic să răstoarne din nou situația.