Numărul unu mondial, spaniolul Carlos Alcaraz, și-a îmbunătățit bilanțul perfect din 2026 la 16 victorii și niciun eșec, după ce a ajuns în semifinalele turneului Indian Wells Masters pentru al cincilea an consecutiv.
Tenismenul iberic a ajuns la Indian Wells în căutarea celui de-al treilea titlu la prestigiosul turneu din circuitul ATP Masters 1000, după ce a câștigat deja în acest sezon trofeele de la Australian Open și Qatar Open.
Victoria împotriva lui Cameron Norrie reprezintă și o revanșă pentru Alcaraz, după înfrângerea suferită în fața britanicului în turul al doilea al turneului Paris Masters din sezonul trecut.
În semifinale, liderul mondial îl va întâlni pe rusul Daniil Medvedev, dublu finalist la Indian Wells. Acesta a obținut calificarea după ce l-a învins pe campionul en-titre Jack Draper cu scorul de 6-1, 7-5, ajungând astfel în penultimul act al competiției pentru al patrulea an consecutiv.
