Tennis Tracker: Cristian și Cîrstea merg mai departe/ Sinner, Sabalenka și Gauff, în turul 3 la Indian Wells

Tennis Tracker:
Tennis Tracker: SOPA Images / Sipa USA / Profimedia

Cele mai importante momente din tenis pot fi găsite aici, în Tennis Tracker-ul nostru zilnic.

07:00 - ATP INDIAN WELLS - S-a jucat intens peste noapte la turneul californian. Francezul Arthur Fils, americanii Frances Tiafoe, Brandon Nakashima și Tommy Paul, canadianul Denis Shapovalov și spaniolul Alejandro Davidovich Fokina și-au asigurat biletele pentru al treilea tur relativ lejer. O partidă de foc a avut loc între Felix Auger-Aliassime, 9 ATP și veteranul francez Gael Monfils. Canadianul s-a impus spectaculos cu 6-7, 6-3, 6-4.

06:45 - WTA INDIAN WELLS - Coco Gauff s-a calificat în turul 3 după o victorie muncită cu Kamilla Rakhimova din Uzbekistan, 88 WTA, scor 6-3, 7-6.

Naomi Osaka și Jasmine Paolini merg și ele mai departe din postura de mari favorite. Nipona a învins-o pe Victoria Jimenez Kasintseva din Spania cu 7-5, 6-2, iar italianca, de Anastasia Potapova din Austria cu 6-7, 6-2, 6-3.

06:30 - ATP INDIAN WELLS - Jannik Sinner nu a avut milă de cehul Dalibor Svrcina, 109 ATP, de care a trecut în doar o oră și 5 minute cu 6-1, 6-1.

06:15 - WTA INDIAN WELLS - Revenire incredibilă a lui Jaqueline Cristian și calificare entuziasmantă în turul 3 la Indian Wells. Deși adversara ei, Maia Joint i-a luat primul set cu 6-0, Jaq a reușit să își ridice nivelul și a dus partida în decisiv, unde nu i-a mai dat nicio șansă australiencei. După o partidă maraton de 2 ore și 20 de minute, Cristian trece în turul 3 cu 0-6, 6-2, 7-5.

Misiunea ei va fi infinit mai dificilă pentru că acum o va înfrunta pe principala favorită și numărul 1 mondial, Aryna Sabalenka.  

06:00 - WTA INDIAN WELLS - Aseară târziu, Sorana Cîrstea a reușit calificarea în turul 3 după o nouă partidă de excepție îb care a eliminat-o pe favorita 21 a turneului, rusoaica Diana Shnaider, scor 6-2, 7-6.

În runda următoare, românca o va înfrunta pe Linda Noskova, a 14-a favorită, pe care o conduce la întâlnirile directe cu 2-1 și pe care a învins-o recent la Dubai, în februarie.  

Tot seara trecută, Aryna Sabalenka a eliminat-o rapid pe nipona Himeno Sakatsume venită din calificări cu 6-4, 6-2 într-o oră și 12 minute, trecând cu bine testul de debut la BNP Paribas Open 2026.