Altele

S-a stabilit și cea de-a doua finalistă de la Roland Garros! Paolini trece de Andreeva

Jasmine Paolini, pentru prima dată într-o finală de Grand Slam
Jasmine Paolini, pentru prima dată într-o finală de Grand SlamAFP
Jucătoarea italiană de tenis Jasmine Paolini a învins-o joi pe rusoaica Mirra Andreeva, 6-3, 6-1, şi s-a calificat în finala turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, unde o va întâlni pe poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial.

Jasmine Paolini - Mirra Andreeva 6-3, 6-1

Jasmine Paolini, locul 15 mondial, în vârstă de 28 de ani, a câştigat uşor surprinzătoarea semifinală cu Mirra Andreeva, locul 38 WTA, care are numai 17 ani. Pentru cele două jucătoare a fost prima prezență într-o semifinală de Mare Şlem.

”Am învățat, cred că un pic mai târziu decât alți jucători, că a visa este cel mai important lucru în sport și în viață”, a spus Paolini la finalul duelului.

"Sunt fericită că am putut visa acest moment. Nu știu ce să spun, sunt atât de emoționată!”.

În sferturi, Paolini a eliminat-o pe kazaha Elena Rybakina, locul 4 mondial, în trei seturi, 6-2, 4-6, 6-4. În aceeaşi fază a competiției, Andreeva a dispus de belarusa Aryna Sabalenka, numărul 2 mondial, tot în trei seturi, 6-7 (5/7), 6-4, 6-4.

În prima semifinală, liderul mondial Iga Swiatek a trecut în două seturi, 6-2, 6-4, de jucătoarea americană Coco Gauff, numărul 3 mondial. 

Citește și: Imbatabila Swiatek, pentru a treia oară la rând în finala Roland Garros

Swiatek a câştigat de trei ori turneul de la Roland Garros, în 2020, 2022 şi 2023, şi are în palmares şi o victorie la US Open, în 2022. Gauff, victorioasă la US Open 2023, a fost învinsă de Swiatek în finală la Roland Garros în 2022.

Poloneza va încerca să își apere pentru a doua oară titlul sâmbătă, 8 iunie, de la ora 16:00.