Salt la conținutul principal

Alexander Zverev a decis să joace pentru Germania, în weekend, în Cupa Davis

Alexander Zverev
Alexander ZverevMPI04 / Capital pictures / Profimedia

Tenismanul Alexander Zverev, care duminică a câştigat titlul la US Open, va juca pentru echipa Germaniei în întâlnirea din weekend cu Croația.

Zverev este aşteptat să sosească joi la Halle pentru întâlnirea care va avea loc sâmbătă şi duminică, câştigătoarea confruntării urmând să se califice la turneul final al Cupei Davis, care va avea loc în noiembrie, în Italia.

"Suntem încântați că Alexander vine la meciul nostru de acasă, de la Halle, în ciuda efortului depus în acest sezon la turneele de Mare Şlem şi pentru titlul de la US Open", a declarat căpitanul nejucător Michael Kohlmann.

"Este un semnal grozav pentru echipa noastră şi pentru fanii tenisului german", a mai spus fostul jucător.

Zverev a câştigat al doilea său titlu de Mare Şlem din carieră, duminică, la US Open, iar apoi a declarat că i-ar plăcea să joace în Cupa Davis, deşi toți cei din anturaj doresc să se odihnească.

Zverev a fost convocat luna trecută pentru această întâlnire, dar Kohlmann a precizat atunci că participarea starului german va depinde de cât de departe va ajunge la US Open.

După Cupa Davis, Zverev este programat să joace la Cupa Laver, în perioada 25-27 septembrie, la Londra.