Oleksandra Oliynykova - Xinyu Wang 6-4, 6-4
Sportiva în vârstă de 25 de ani, care trăiește și se antrenează în Ucraina, a produs surpriza sferturilor de finală, după ce a învins-o pe chinezoaica Xinyu Wang, locul 33 WTA și cap de serie numărul 4. Meciul s-a încheiat în două seturi, 6-4, 6-4, după exact două ore de joc.
”Este greu să descriu ce simt”
Este prima semifinală din carieră pentru Oliynykova la un turneu de categorie WTA 250. Pentru un loc în finală, ea va juca împotriva învingătoarei partidei dintre Emma Răducanu și Maja Chawalinska.
”Sunt foarte fericită, este greu să descriu ce simt, e foarte important să fiu aici și să joc pentru țara mea. Le mulțumesc oamenilor de aici pentru susținerea voastră. E incredibil să fiu în semifinală.
Îmi cer iertare, sunt atât de emoționată. Vin din țara în care e război, nu știu niciodată ce urmează să se întâmple. Am învățat să mă bucur de fiecare game. Cheia aceasta este, tenisul e mai important pentru mine, nu contează neapărat rezultatul.”, a declarat sportiva din Ucraina imediat după meci.
