Elena-Gabriela Ruse o va întâlni pe poloneza Magda Linette în primul tur. Miza este un duel cu Alexandra Eala, cap de serie numărul 17, care beneficiază de bye și intră direct în turul secund.
Dacă va trece și de Eala, Ruse ar putea ajunge în turul al treilea în zona de tablou în care se află Amanda Anisimova, cap de serie numărul 9. Americanca va debuta direct în turul secund, împotriva câștigătoarei meciului Daria Kasatkina - Zeynep Sonmez.
Cîrstea intră direct în turul secund
Sorana Cîrstea, desemnată cap de serie numărul 15, nu va evolua în primul tur. Românca își va începe parcursul împotriva câștigătoarei partidei dintre Nikola Bartunkova și o jucătoare venită din calificări.
Dacă își câștigă meciul de debut, Cîrstea ar putea să se dueleze în turul următor cu Anna Kalinskaya, cap de serie numărul 18.
Kalinskaya beneficiază, la rândul său, de un prim tur liber și va întâlni în runda a doua câștigătoarea duelului dintre Caty McNally și McCartney Kessler.
Sabalenka, principala favorită
Cu excepția Karolinei Muchova, toate jucătoarele din Top 10 sunt prezente la competiția din Ohio.
Sabalenka, liderul mondial, va debuta împotriva Taliei Gibson sau a unei jucătoare venite din calificări. Bielorusa ar putea să o întâlnească din nou pe Ekaterina Alexandrova în optimile de finală, după duelul dintre cele două de la Toronto, unde Sabalenka a fost eliminată prematur.
Dacă ajunge în sferturi, principala favorită ar putea da peste Naomi Osaka sau Elina Svitolina.
Rybakina și Swiatek, pe același sfert de tablou
Elena Rybakina, numărul 2 mondial, se află în partea inferioară a tabloului și își va începe parcursul împotriva câștigătoarei meciului dintre Taylor Townsend și Camila Osorio.
Kazaha a fost repartizată în același sfert cu Iga Swiatek, ceea ce deschide perspectiva unui duel direct între cele două pentru un loc în semifinale.
Swiatek va intra în competiție împotriva lui Venus Williams sau a unei jucătoare venite din calificări.
