Altele

Italia a strălucit din nou! Victorie cu SUA în finala Billie Jean King Cup

Jucătoarele Italiei la ceremonia de premiere
Jucătoarele Italiei la ceremonia de premiereLINTAO ZHANG / GETTY IMAGES ASIAPAC / Getty Images via AFP
Italia a câştigat pentru a şasea oară Cupa Billie Jean Cup, competiția de tenis rezervată echipelor naționale feminine, în finala căreia a învins echipa Statelor Unite, duminică la Shenzhen (China).

Jasmine Paolini, numărul 8 mondial, a adus victoria Italiei, după ce a învins-o în meciul decisiv, cu 6-4, 6-2, pe americanca Jessica Pegula, ocupanta locului 7 în clasamentul WTA.

În prima partidă a acestei finale, italianca Elisabeta Cocciaretto (91 WTA) a reuşit să se impună tot în două seturi, 6-4, 6-4, în fața americancei Emma Navarro (18 WTA).

Italia a câştigat astfel pentru al doilea an consecutiv Cupa Billie Jean King, împiedicând Statele Unite să obțină al 19-lea trofeu în această competiție, fostă Fed Cup.