Ana Bogdan aduce primul punct pentru România, în confruntarea cu Ucraina

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Ana Bogdan aduce primul punct pentru România, în confruntarea cu Ucraina
Ana Bogdan
Ana BogdanProfimedia
România este condusă de echipa Ucrainei cu scorul de 2-1, după ce Ana Bogdan a reuşit să o învingă pe Elina Svitolina cu 6-4, 4-6, 6-3, sâmbătă, la Fernandina Beach (Florida), în calificările Billie Jean King Cup.

Ana Bogdan - Elina Svitolina 6-4, 4-6, 6-3

Ana Bogdan (31 ani, 64 WTA) a câştigat după aproape trei ore de joc (2 h 50 min), la prima sa confruntare cu Svitolina (29 ani, 18 WTA), păstrând speranța în echipa României.

Românca a jucat mult mai bine decât în meciul de vineri cu Tsurenko, reuşind să domine cea mai valoroase componentă a echipei Ucrainei.

Ana Bogdan a servit mai bine decât adversara sa, deşi a comis 3 duble greşeli, iar Svitolina a avut 5 aşi. Românca a fost superioară la capitolul winners, 34-27, în timp ce raportul erorilor neforțate a fost echilibrat (56-58).

În ultimul meci de simplu, Jaqueline Cristian (25 ani, 75 WTA) o va înfrunta pe Lesia Tsurenko (34 ani, 42 WTA). Singura partidă directă dintre ele a fost câştigată de ucraineancă, în 2021, în sferturi la Linz, cu 5-7, 6-4, 6-1.

Meciul de dublu le va opune pe gemenele Liudmila şi Nadia Kicenok şi pe tinerele Mara Gae/Anca Todoni.

Vineri, în primele două partide de simplu, Ana Bogdan a fost învinsă Lesia Tsurenko în trei seturi, cu 3-6, 6-2, 6-0, iar Jaqueline Cristian a fost întrecută de Elina Svitolina cu 6-3, 7-5.

Căpitanul nejucător al echipei României, Horia Tecău, le-a convocat pentru acest meci pe Ana Bogdan (64 WTA la simplu, 318 WTA la dublu), Jaqueline Cristian (75 WTA la simplu, 215 WTA la dublu), Anca Todoni (191 WTA la simplu, 724 WTA la dublu), Mara Gae (1.062 WTA la simplu), precum şi pe Simona Halep, care s-a retras între timp din cauza unei accidentări.

Echipa Ucrainei, al cărei căpitan nejucător este Mihail Filima, le cuprinde pe Elina Svitolina (18 WTA la simplu), Lesia Tsurenko (42 WTA la simplu), Iulia Starodubțeva (138 WTA la dublu, 146 WTA la dublu), Liudmila Kicenok (18 WTA la dublu), Nadia Kicenok (42 WTA la dublu).

Meciul cu Ucraina, din calificările BJK Cup, va avea loc pe 12 şi 13 aprilie, la Racquet Park Drive din Amelia Island, Fernandina Beach (Florida/SUA).

România şi Ucraina s-au întâlnit de patru ori până acum, iar tricolorele conduc cu 3-1.