Reacția Gabrielei Ruse, după după victoria cu Tomljanovic: "Mi-am zis că azi e ziua mea!"

Gabriela Ruse
Gabriela RuseJAMES ROSS / EPA / Profimedia

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în premieră în runda a treia a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a întrecut-o pe australianca Ajla Tomljanovic, cu 6-4, 6-4, miercuri, la Melbourne.

Imediat după victoria carierei sale, Ruse a oferit o reacție:

"Anul trecut am jucat cu Madison Keys şi am fost aproape de victorie, dar anul acesta nu am vrut să mai ratez şansa de a ajunge în turul 3. Mi-am zis că azi e ziua mea.

Ajla a jucat extraordinar, dar am reuşit să fac o partidă foarte bună şi sunt extrem de fericită că am mers mai departe.

Le mulţumesc fanilor din tribune, familia şi prietenii mei m-au susţinut enorm, mi-au dat energie să merg mai departe", a declarat Ruse.

Partida dintre cele două a durat o oră și 30 de minute, iar Ruse o va întâlni în turul următor pe Mirra Andreeva (18 ani, numărul 7 WTA). Ruse şi-a asigurat un cec de 327.750 de dolari australieni şi 130 de puncte WTA.