Madison Keys rămâne în lupta pentru trofeul Australian Open 2026
Jucătoarea în vârstă de 30 de ani a fost din nou mai puțin convingătoare, la doar două zile după ce a obținut cu dificultate succesul din primul tur, împotriva ucrainencei Oleksandra Oliynykova, debutantă în turneele de Grand Slam.
Keys a avut nevoie de doar 23 de minute pentru a-și adjudeca primul set, cu o prestație sigură, în care a reușit șapte lovituri direct câștigătoare și a fructificat toate cele trei mingi de break, într-un început dezechilibrat al partidei.
În setul al doilea însă, actualul număr 9 mondial a început să arate nesiguranță, cedând de două ori serviciul după o serie de duble greșeli, ceea ce i-a permis lui Krueger, în vârstă de 21 de ani, să se desprindă la un avantaj de trei game-uri.
Reacția lui Keys nu a întârziat să apară: aceasta a câștigat cinci game-uri consecutive, închizând meciul și asigurându-și calificarea în runda următoare.
"Am început foarte bine și cred că Ashlyn a intrat mai greu în meci, însă mă așteptam pe deplin ca ea să-și ridice nivelul, ceea ce s-a și întâmplat", a declarat Keys.
"Odată ce am reușit să prind acel moment favorabil, am încercat să profit de el și să fac tot ce pot pentru a reintra în set", a conchis aceasta.
