Altele

Novak Djokovic afirmă că a fost ”otrăvit” înaintea expulzării sale din Australia, în 2022

Novak Djokovic
Novak Djokovic DANIEL POCKETT GETTY IMAGES ASIA PAC Getty Images via AFP
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic susține că a fost ”otrăvit” în 2022, în timp ce se afla în detenție în Australia, înainte de a fi expulzat din țară pentru refuzul său de a se vaccina împotriva Covid-19, conform unui interviu publicat joi pe site-ul magazinului GQ, citat de AFP.

”Am avut probleme de sănătate. Şi am realizat că în acest hotel din Melbourne (unde era reținut) mi s-au dat alimente care m-au otrăvit”, a spus legenda sârbă (numărul 7 mondial), care vizează al 25-lea său titlu de Mare Şlem la Openul Australiei, ce va avea loc la Melbourne în perioada 12-26 ianuarie.

”Am descoperit mai multe lucruri atunci când am revenit în Serbia. Nu le-am spus public, dar am descoperit concentrații mari de metale grele în corpul meu”, a adăugat Djokovic, care a mai precizat că a descoperit în organismul său ”plumb şi mercur” la un nivel foarte ridicat.

Întrebat dacă are cunoştință că această contaminare a fost de origine alimentară, jucătorul sârb a afirmat că este ”singura explicație” posibilă.

Fostul lider mondial a creat o imensă polemică după ce a refuzat să se vaccineze împotriva Covid-19.

La începutul lui 2022, după sosirea sa pe teritoriul australian pentru a disputa primul Grand Slam al sezonului, viza sa a fost anulată. După ce a fost plasat într-o detenție la hotel, Djokovic a fost în cele din urmă expulzat din Australia şi nu a putut disputa turneul, pe care l-a câştigat însă un an mai târziu, în 2023, pentru a zecea oară.

Vineri, într-o conferința de presă, Djokovic a refuzat să comenteze interviul său din GQ şi a subliniat că a realizat toate acele lucruri ”câteva luni mai târziu”.

”Am vrut să mă concentrez pe tenis”, a conchis el.

Chestionat în legătură cu declarațiile lui Djokovic, un purtător de cuvânt al Ministerului australian de Interne a refuzat să facă comentarii, invocând ”confidențialitatea” cazurilor individuale.

Novak Djokovic va debuta la actuala ediție a Openului Australiei în fața americanului Nishesh Basavareddy, beneficiarul unui wild-card.