Rapid București - Voluntari 2-1
Ilfovenii au început partida tare, cu Babic care a trimis mingea la colțul scurt urmată de intervenția lui Ungureanu. Câteva minute mai târziu, Guțea a trimis spre poartă, dar defensiva Rapidului a blocat.
În minutul 8, portarul Rapidului a reușit să mențină poarta intactă după ce Ion Gheorghe l-a testat. Patru minute mai târziu, insistența oaspeților s-a concretizat. Roman a reușit să deschidă scorul în minutul 12, după o lovitură de cap.
Giuleștenii au reacționat după deschiderea de scor. Vulturar înalță mingea, dar șutul acestuia nu creează probleme. Presiunea a continuat asupra ilfovenilor. În minutul 44, trupa lui Pancu a avut ocazie mare după ce Rareș Pop a trimis un șut tangent cu poarta.
Chiar un minut mai târziu, Alex Dobre trece și el pe lângă golul de 1-1.
Voluntari intră la pauză cu avantaj. Repriza a doua s-a schimbat total.
Pancu a făcut la pauză două schimbări. Manea și Rareș Pop au fost înlocuiți cu Onea și Kamara. În minutul 58, Moruțan a trimis o pasă perfectă în careu. Kamara s-a înălțat și a reușit să-l învingă pe Jurhar, care a intervenit în primă fază, dar apoi bagă mingea în proprie poartă.
Elevii lui Pancu nu se mulțumesc cu un egal. Aceștia rămân în atac și caută să treacă în avantaj. În minutul 65, giuleștenii au avut o ocazie uriașă: Stojilkovic a trimis în fața porții, dar Alex Dobre nu apare la întâlnirea cu mingea și s-a semnalizat și ofsaid.
Presiunea pusă de giuleșteni a dat roade. În minutul 86, Rapid întoarce scorul și aduce victoria Rapidului. Moruțan a centrat perfect și Kramer s-a înălțat și a trimis în poartă.
Ilfovenii au mai avut o ocazie mare pe finalul partidei, dar scorul a rămas neschimbat.

Echipele de start și informații pre-meci

Echipa pregătită de Daniel Pancu se remarcă prin soliditatea defensivă. Rapid a primit doar patru goluri în primele opt etape, având astfel cea mai bună apărare din campionat.
În ofensivă, unul dintre jucătorii care s-au remarcat este Remus Guțea. Tânărul fotbalist al formației ilfovene a înscris de patru ori în actualul sezon și este cel mai bun marcator autohton eligibil U21.
FC Voluntari se evidențiază și printr-o statistică legată de disciplina din teren. Formația ilfoveană a comis doar 70 de faulturi în actuala ediție de campionat, fiind echipa cu cele mai puține faulturi comise.
Rapid este formația care a folosit cei mai mulți jucători în primele opt etape. Giuleștenii au apelat până acum la 27 de fotbaliști.

Cea mai recentă confruntare dintre cele două echipe în Superliga României datează din 9 decembrie 2023. FC Voluntari s-a impus atunci cu 2-1 pe terenul Rapidului. Pentru giuleșteni a marcat Jayson Papeau, în timp ce golurile formației ilfovene au fost înscrise de Adam Nemec și Ricardinho.

SUPERLIGA 2026/27
Urmărește cele mai importante informații din Superliga României, de la transferuri și programul meciurilor până la cele mai noi declarații și știri.
Program Superliga - Rezultate - Clasament - Reguli noi
Listă antrenori - Top Transferuri - Program derby-uri - Știri noi
