"Nu exclud posibilitatea de a câştiga iar în ultimul minut nici pentru jocul de mâine, chiar dacă întâlnim o echipă (n.r. - FC Voluntari) care se comportă diferit. Are o evoluție solidă acasă, în timp ce în deplasare au avut meciuri grele şi nu s-au prezentat la cel mai înalt nivel. Cred că este un joc periculos. Voluntari are în componență câțiva jucători care pot face diferența pe faza de atac, sunt periculoşi la fazele fixe şi se apără organizat în multe momente. Totuşi, aş prefera să evităm un gol victorios marcat la ultima fază", a spus Pancu.
"Nu cred că avem încă un stil definit pe care adversarii să-l poată analiza şi contracara. Mereu avem surprize în echipă. Până acum am câştigat pe final datorită spiritului de echipă, care nu ne-a lipsit decât pe alocuri în aceste opt etape şi în meciul de Cupă. Avem două jocuri consecutive pe teren propriu de care ar trebui să profităm, mai ales că mâine seară suntem favoriți clari", a adăugat antrenorul.
Daniel Pancu s-a arătat nemulțumit de calitatea gazonului de pe Stadionul Giuleşti pe care l-a asemănat cu terenurile din Liga a III-a şi a IV-a.
"Este de Liga a III-a spre a IV-a, în opinia mea. Este ruşinos ce se întâmplă. Eu am mai trecut prin astfel de momente la Rapid. Cine îşi mai aduce aminte de perioada din Liga a II-a ştie cum arăta gazonul din Regie pe care jucam atunci. Din momentul în care începeau ploile, pierdeam foarte multe puncte acasă, în timp ce în deplasare, pe terenuri bune, aveam rezultate bune. Mi-aş dori să nu mai trec prin aceeaşi experiență. Nu ştiu exact cine se ocupă sau cum se întreține terenul, dar dacă mă întrebați pe mine, văd o singură soluție în momentul de față: schimbarea lui completă. Problema gazonului este valabilă pe mai multe stadioane din România. Încă sunt sub impresia gazonului de la Sibiu, care a fost de nivelul celor din Anglia, de nivel Wembley. Un astfel de gazon ar trebui să aibă o echipă precum Rapid", a explicat el.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

În opinia tehnicianului, FC Rapid se va lupta să câştige titlul încă din acest sezon, însă a subliniat că marea favorită rămâne campioana en titre Universitatea Craiova.
"Noi nu putem decât să tratăm toate meciurile la victorie. Este clar că noi plecăm cu un handicap. În opinia mea, Universitatea Craiova este singura şi marea favorită la titlu în acest moment. Asta nu înseamnă că Rapid nu poate ieşi campioană chiar din acest sezon. Nu, nu excludem această variantă. Trebuie totuşi să fim obiectivi, să recunoaştem că acolo s-au construit lucruri în timp. În plus, mi-am dorit să câştigăm toate duelurile cu echipele de play-off pentru a fi pregătiți mental. Am reuşit doar cu CFR, am făcut egal cu Craiova şi am fost învinşi de Dinamo. Este greu. La meciurile directe se va face diferența, dar asta nu înseamnă că nu luptăm pentru titlu încă din acest an. Doar că va fi foarte, foarte greu. E uşor să vorbim din gură că vom fi campioni. Eu spun doar că luptăm pentru a fi campioni", a precizat Daniel Pancu.
"FC Voluntari e un adversar dificil, sperăm să facem un meci cât mai bun"
Fotbalistul Jason Kodor a declara că FC Voluntari, adversara din etapa a 9-a a Superligii, este o echipă dificilă, dar speră ca el şi colegii săi de la Rapid Bucureşti să facă un joc cât mai bun şi să îşi adjudece la final cele trei puncte.
"Ne aşteptăm la un meci dificil, împotriva unui adversar bun. Noi ne-am pregătit toată săptămâna pentru a lua cele trei puncte la final. Sperăm să le obținem cât mai devreme pe parcursul meciului, dar, după cum ştiți, fotbalul este imprevizibil. Tot ce putem face este să ne antrenăm bine şi să ne pregătim corespunzător. FC Voluntari este un adversar dificil, o echipă nou-promovată care îşi doreşte, la rândul ei, cele trei puncte. Noi ne pregătim bine şi sperăm să facem un meci cât mai bun", a spus atacantul.
"Fiecare meci este diferit şi ne pregătim la fel pentru fiecare adversar, indiferent de nume. Pentru noi, fiecare joc este important, aşa că nu aş spune că există vreo diferență. Nu putem să ne concentrăm mai puțin pe un joc şi mai mult pe altul. Trebuie să fim constanți, pentru că sezonul este lung şi ne dorim să obținem cât mai multe puncte", a adăugat el.
Transferat în această vară de la echipa Under-20 a clubului italian Lecce, Kodor susține că întoarcerea în campionatul României este un pas înainte în cariera sa.
"Sigur că este un pas înainte pentru mine. Rapid este un club foarte mare, cu istorie şi cu suporteri care îşi doresc mereu rezultate. Pentru mine este o oportunitate imensă şi, mai ales, o onoare să joc pentru acest club. Sigur, eu îmi doresc să joc cât mai mult, ca orice alt jucător, dar în final este decizia antrenorului. Eu, oricâte minute aş primi, vreau să maximizez timpul petrecut pe teren. Mă simt foarte bine la Rapid. M-am integrat bine în echipă, băieții m-au primit bine, iar eu vreau doar să mă pregătesc şi să dau totul pe teren. Cel mai important este să câştige echipa. Vreau să dau totul pentru grup şi să valorific la maxim minutele pe car le primesc", a explicat atacantul român.
Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte formația FC Voluntari, sâmbătă, de la ora 21:30, pe Stadionul Giuleşti din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 9-a a Superligii.
SUPERLIGA 2026/27
Urmărește cele mai importante informații din Superliga României, de la transferuri și programul meciurilor până la cele mai noi declarații și știri.
Program Superliga - Rezultate - Clasament - Reguli noi
Listă antrenori - Top Transferuri - Program derby-uri - Știri noi
