FRF a pierdut litigiul cu Universitatea Craiova şi Rapid la TAS. Regula "5+6" din Superligă, ANULATĂ

Regula "5+6" din Superligă, ANULATĂ
Regula "5+6" din Superligă, ANULATĂRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat marți, 16 iunie, că a pierdut litigiul cu cluburile Universitatea Craiova şi FC Rapid la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în ceea ce priveşte regula "5+6", cea care obligă echipele să folosească cinci jucători formați la nivel național sau eligibili pentru echipele naționale în peste 75% din meciuri.

Anunțul oficial a fost făcut de FRF prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe propriul site. Reprezentanții Federației au declarat că vor respecta decizia TAS, dar fac un apel către cluburile din Superligă să continue să respecte regula de bunăvoie. 

"Federația Română de Fotbal a luat act de decizia recentă a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) cu privire la 'Regula 5+6', pe care o respectă şi se conformează hotărârii pronunțate de instanța internațională. Deşi cadrul normativ al acestei reguli suferă modificări ca urmare a deciziei menționate, Federația Română de Fotbal reiterează faptul că filosofia strategică rămâne neschimbată: dezvoltarea fotbalistului român reprezintă prioritatea zero a fotbalului românesc. 'Regula 5+6' a fost concepută ca un mecanism pentru protejarea şi stimularea tinerelor talente autohtone. Chiar şi în noile condiții, FRF adresează un apel către toate cluburile membre să continue să respecte spiritul acestei reguli.

Flashscore Rating

Noul Flashscore Rating concentrează peste 70 de statistici într-o singură notă. Jucătorul trebuie să fie pe teren cel puțin 10 minute pentru a primi o notă, care se ajustează natural pe parcursul meciului.

Citește aici detalii despre noul sistem de note Flashscore

FRF consideră că menținerea unei prezențe ridicate a jucătorilor autohtoni în echipele de club rămâne calea către succes. Experiența acumulată de jucătorii români în competițiile interne este fundamentul pe care se construiesc echipele naționale în perspectiva preliminariilor pentru calificări la turneele finale. De asemenea, promovarea și expunerea jucătorilor autohtoni reprezintă cea mai eficientă strategie de creștere a valorii de piață a cluburilor, generând sustenabilitate pe termen lung.

FRF va continua să investească în competiții și să ofere tot suportul necesar cluburilor care aleg să pună bază pe fotbaliștii români. Considerăm că responsabilitatea pentru viitorul fotbalului nostru este o misiune comună, iar cluburile care aleg să continue promovarea tinerilor jucători români, indiferent de obligativitatea impusă, dau dovadă de viziune și demonstrează că fotbalul românesc poate evolua prin încrederea acordată propriilor resurse", se precizează în comunicatul FRF. 

"Regula 5+6"

FRF a introdus această regulă în sezonul 2025/26. Astfel, pe durata unui meci, fiecare echipă era obligată să aibă în teren minimum cinci jucători formați la nivel național sau eligibili pentru echipele naționale ale României. Regula se aplica pentru minimum 75% dintre meciurile unui sezon competițional din Superligă şi Cupa României, procentajul fiind calculat separat pentru fiecare competiție.

FRF a impus și sancțiuni pentru echipele care nu respectă regula. Amenda pentru nerespectarea regulii era o penalitate financiară de 150.000 de euro. Potrivit Federației, sumele adunate urmau să fie distribuite în mod egal primelor cinci cluburi, în ordinea clasamentului final al sezonului competițional, care au respectat regula '5+6'.

Fotbal