Altele

Bahrainul găzduieşte de miercuri testele dinaintea celui mai lung sezon din istoria Formulei 1

Bahrainul găzduieşte de miercuri testele dinaintea celui mai lung sezon din istoria Formulei 1
Bahrainul găzduieşte de miercuri testele dinaintea celui mai lung sezon din istoria Formulei 1AFP
Circuitul Sakhir din Bahrain va găzdui timp de trei zile, începând de miercuri, testele dinaintea noului sezon al Campionatului Mondial de Formula 1, unde după o săptămână va fi programat primul Grand Prix al anului dintr-o serie de 24, cel mai lung sezon din istoria ”Marelui Circ”, în care olandezul Max Verstappen (Red Bull) vizează un al patrulea titlu mondial.

Deşi testele nu sunt decisive, ele oferă o viziune asupra derulării sezonului competițional, iar privirile vor fi ațintite asupra monopostului RB20, noul model Red Bull, echipa dominatoare din Formula 1.

'Mad Max', câştigătorul ultimelor trei titluri mondiale la piloți cu Red Bull, va intra miercuri pe circuit timp de opt ore pe zi, împărțite în două sesiuni de către patru ore, iar fiecare echipă va putea folosi o singură maşină, testele continuând joi şi vineri.

Dominația echipei austriece în 2023 a fost categorică, întrucât Verstappen şi-a crescut la 19 propriul record de victorii în acelaşi an, în timp ce coechipierul său, mexicanul Sergio Perez, a adăugat alte două.

Echipa reprezentată de marca de băuturi energizante cu acelaşi nume a câştigat toate cursele din sezonul trecut, cu excepția uneia, cea de la Singapore, în care s-a impus pilotul spaniol Carlos Sainz jr, care se va afla în ultimul său an la Ferrari, urmând să-i cedeze locul din 2025 englezului Lewis Hamilton.

Aston Martin va fi prezentă cu noul său model AMR24, cu care dublul campion mondial Fernando Alonso speră să-şi revitalizeze cariera, în timp ce Ferrari va testa modelul SF24.