Sorana Cîrstea a analizat meciul cu Andreeva și a spus cine și-ar dori să câștige Roland Garros

Sorana Cîrstea a fost eliminată în sferturile Roland Garros
Sorana Cîrstea a fost eliminată în sferturile Roland GarrosREUTERS/Guglielmo Mangiapane

Sorana Cîrstea a fost eliminată în sferturile Roland Garros de Mirra Andreeva, scor 0-6, 3-6, într-un meci încheiat în 57 de minute.

Aflată la ultima participare la Roland Garros, Sorana a reușit să-și egaleze cel mai bun parcurs și să evolueze pentru a doua oară în sferturile de finală. În conferința de presă de la finalul partidei, Sorana a recunoscut superioritatea adversarei sale. 

"Cred că a fost un turneu grozav și un sezon pe zgură foarte bun: cu semifinala la Roma, sferturi aici și, bineînțeles, sunt foarte fericită. Astăzi, din păcate, Mirra a fost mult prea puternică. Condițiile au fost foarte diferite. A fost foarte lent și am simțit că nu mi-a dat nicio șansă. Adversara este mai bună decât tine în ziua respectivă și trebuie să accepți.

Per total, a fost un turneu foarte solid, dar din nou, astăzi am simțit că condițiile au fost foarte, foarte lente. Nu am putut s-o lovesc cu nimic, iar ea a jucat foarte, foarte bine și cred că nivelul meu a fost un pic mai scăzut, iar nivelul ei foarte, foarte ridicat. Aici apare diferența", a spus Sorana. 

Despre adversara ei, Mirra Andreeva

Cîrstea nu și-a ascuns aprecierea pentru adversara ei din sferturi, Andreeva, mărturisind că și-ar dori ca rusoaica să se impună la Roland Garros. 

"O ador pe Mirra. Este o fată minunată și are o echipă frumoasă. Antrenorul ei, preparatorul fizic și kinetoterapeutul, toată lumea, sunt oameni minunați și sunt foarte, foarte fericită că s-a înconjurat cu astfel de oameni buni. Este o binecuvântare pentru acest sport. Este o fată minunată. Atât de dulce, drăguță, amabilă, dar în același timp are o personalitate foarte bună. Este foarte amuzantă și joacă un tenis uimitor. Așa că cred că are tot ce și-ar putea dori cineva. Și o ador absolut și mi-ar plăcea foarte mult ca ea să câștige acest turneu.

Am jucat cu ea la Linz acum câteva săptămâni și simt deja că a evoluat de atunci. Și este foarte frumos să o vezi devenind din ce în ce mai confortabilă cu ea însăși și, de asemenea, pe teren, gestionându-și mai bine emoțiile. Cred că are tot ce-i trebuie pentru a câștiga Grand Slam-uri și a fi numărul unu", a spus Cîrstea despre Andreeva. 

"Nu s-a schimbat nimic în mintea mea"

Deși fanii tenisului românesc speră ca Sorana să se răzgândească în privința anunțului de a se retrage la finalul sezonului, ea a declarat încă o dată că își menține decizia. "Rămân la decizia mea. Nu s-a schimbat nimic în mintea mea. Sunt foarte recunoscătoare pentru cum decurge anul și felul în care joc. 

Cred că longevitatea carierei mele este unul dintre lucrurile de care sunt cel mai mândră. Nu m-aș fi așteptat niciodată să joc peste 30 de ani, să fiu sinceră, și nu am crezut niciodată că voi avea o carieră atât de lungă. Și, de asemenea, felul în care am luptat, felul în care am evoluat ca jucătoare, dar și ca persoană de-a lungul acestor ani în tenis, pentru că simt că acest sport m-a învățat atât de multe. Sunt foarte binecuvântată și foarte recunoscătoare, iar acestea sunt lucruri pe care le voi lua cu mine pentru tot restul vieții. Iar tenisul, indiferent în ce domeniu voi merge după cariera mea în tenis, voi prețui întotdeauna acest sport și voi rămâne aproape de el."