Sinner nu a mai evoluat de la câștigarea Australian Open la începutul sezonului și a acceptat o suspendare în februarie, în urma unui acord cu Agenția Mondială Antidoping (WADA), care contestase decizia unui tribunal de a-l achita după două teste pozitive.
În vârstă de 23 de ani, italianul a avut voie să revină la antrenamente pe 13 aprilie, iar suspendarea sa va lua sfârșit pe 4 mai, cu câteva zile înainte de întoarcerea oficială în competiții, la turneul Italian Open, ce va începe pe 7 mai.
Sinner, care a lucrat la pregătirea fizică în perspectiva startului de la Roland Garros pe 25 mai, și-a garantat menținerea pe primul loc mondial pentru turneul de acasă, după eliminarea timpurie a principalului său rival, Alexander Zverev, la Monte Carlo.
"Mă antrenez foarte intens. Sper să prind din nou ritmul înainte de sezonul de zgură. Cu siguranță nu va fi ușor pentru mine. Primele meciuri vor fi foarte dificile. Dar sper să reușesc să-mi regăsesc ritmul și apoi vom vedea cum va evolua totul," a declarat Sinner pentru postul ORF Südtirol.
Sinner, care a avut recent sesiuni de pregătire alături de britanicul Jack Draper (numărul șase mondial) la Tennis Club de Beaulieu, în Franța, a subliniat că absența forțată din circuit a avut și părți pozitive.
"Cred că începutul celor trei luni a fost chiar plăcut. Am avut parte de o pauză de la tot stresul competițional, am petrecut timp cu familia și prietenii. Am încercat lucruri noi și am avut ocazia să mă cunosc mai bine, să înțeleg unde mă aflu. Cred că această perioadă m-a ajutat mult," a adăugat el.