Fostul număr 1 mondial în tenisul feminin, Iga Swiatek a fost sancţionată cu numai o lună de suspendare după un test pozitiv la o substanţă interzisă, efectuat în luna august, a anunţat Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis.
Swiatek, 2 WTA, a fost depistată pozitiv la trimetazidină(un medicament folosit pentru îmbunătățirea circulației sanguine) și a acceptat suspendarea de o lună. Ea susține că este vorba despre contaminarea unui supliment, explicație folosită de sportivi în ultima perioadă, inclusiv de Simona Halep și Jannik Sinner.
Iga Swiatek a primit rezultatul testului pozitiv pe 12 septembrie, atunci când i s-a impus o suspendare provizorie, pentru o lună, ratând 3 turnee.
A contestat decizia în termen de 10 zile și a câștigat, suspendarea fiindu-i ridicată pe 4 octombrie.
După aceea, a evoluat la Turneul Campioanelor și la Billie Jean King Cup.
”Au vrut să-mi distrugă cariera”
Românca a avut o reacție dură față de dubla măsură arătată de cei de la ITIA în cazul ei, față de pedeapsa blândă pe care a primit-o Swiatek.
"Stau și încerc să înțeleg, dar îmi este realmente imposibil să înțeleg așa ceva. Stau și mă întreb, de ce o așa mare diferență de tratament și judecată? Nu găsesc și nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voință din partea ITIA, organizația care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenței”, a comentat Simona pe rețelele de socializare.
”S-a dorit foarte tare să mi se distrugă ultimii ani din carieră, s-a dorit ceva ce niciodată nu mi-aș fi putut imagina că se poate dori”.
”Am crezut în bine mereu, am crezut în corectitudinea acestui sport, am crezut în bunătate. A fost dureroasă, este dureroasă și poate că va fi mereu dureroasă nedreptatea care mi-a fost făcută. Cum e posibil ca în cazuri identice întâmplate cam în acelasi timp ITIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu. Cum aș putea să accept ca WTA și consiliul de jucătoare nu au vrut să-mi redea clasamentul pe care îl meritam?!”, a continuat campioana din România.
”Am pierdut doi ani din carieră, am pierdut multe nopți in care nu am reușit să adorm, gânduri, anxietate, întrebări fără răspunsuri… dar am câștigat dreptatea. S-a dovedit că a fost o contaminare și că pașaportul biologic a fost o pură invenție”.
”Și am mai câștigat ceva, sufletul mi-a rămas curat!! Simt dezamăgire, simt mâhnire, simt frustrare, dar nu simt răutate nici măcar acum”.
”Sunt recunoscătoare pentru susținerea și iubirea necondiționată a celor care au fost alături de mine în fiecare zi. VĂ MULȚUMESC! În toata răutatea, am avut parte și de iubire, pentru că cei ce mi-au oferit iubire în momentele acelea m-au cunoscut cu adevărat! Poate că asta este cea mai mare victorie!”
”Cum bine știm, în fiecare dimineață răsare soarele pentru toată lumea, dar e bine să răsară găsindu-te cu sufletul împăcat! Și asa sunt eu, împăcată și mandră de ceea ce sunt!", a scris Simona Halep, pe pagina sa de Instagram.