Valentin Crețu, după debutul la Milano-Cortina: ”Încercăm să nu mai facem greşelile de la Beijing”

Valentin Crețu
Valentin CrețuComitetul Olimpic și Sportiv Român/ Facebook

Sportivul român Valentin Crețu, clasat pe locul al 13-lea după primele două manşe ale probei individuale masculine de sanie de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, a declarat că încearcă să nu mai facă greşelile de la JO de la Beijing din urmă cu patru ani şi să păstreze o doză de siguranță la coborâre.

Crețu a fost al 12-lea după prima manşă, dar a făcut o manşă secundă mai slabă (13), astfel că la finalul zilei de sâmbătă ocupă locul 13, cu timpul de 1 min 47 sec 482/1000.

Veteranul de 36 de ani, care participă deja la a cincea ediție a unei olimpiade de iarnă, spune că debutul este promițător după primele două manșe:

”Începutul a fost aproape de ceea ce ne-am programat. Am urmărit să fim foarte constanți în coborâri, am şi riscat puțin, dar încercăm să nu mai facem greşelile de la Beijing. Vrem să păstrăm şi o doză de siguranță dacă putem să o numim siguranță la 120-130 de km la oră pe gheață. La câți ani am în spate simt foarte bine pârtiile”.

”Eu întotdeauna vreau mai mult, nu ascult întotdeauna de antrenori. Lucrez prea mult la ceea ce înseamnă stabilitatea saniei şi uneori la viteză mare pierd controlul. Sper să reuşesc să îmi țin mințile aici şi să țin cont de antrenori. Consider că ambele manşe au fost foarte bune. Mă aşteptam ca startul să fie mai bun. Pentru mâine mi-aş dori să am aceeaşi primă manşă”, a afirmat el.

E loc de progres

Crețu consideră că duminică poate să urce în clasament una sau două poziții.

”Pentru mâine îmi doresc să ne uităm la patine să vedem cât sunt de zgâriate. E important să îmi păstrez calmul, să ştiu tot ce am de făcut, să nu mă uit la adversari şi să nu mă afecteze performanțele lor. Cred că avem şanse să urcăm în clasament măcar o poziție. Realist vorbind, să urc o poziție sau două ar fi la îndemâna mea, apoi, ce ne oferă şansa vom vedea mâine”, a explicat Crețu.

Aceasta este a cincea ediție a Jocurilor Olimpice pentru Crețu (36 ani), care s-a clasat pe 29 la Soci (2014), PyeongChang (2018) şi Beijing (2022), după locul 31 la Vancouver (2010).