Cazul lui Bracy-Williams, care a dispărut din competițiile de atletism în 2023, a fost adus în atenția Agenției Antidoping din Statele Unite (USADA) de informațiile furnizate de un avertizor de integritate.
USADA a anunțat că sportivul a fost inițial depistat pozitiv la o substanță interzisă, încercând ulterior să obstrucționeze investigația. Totuși, Bracy-Williams a decis să schimbe foaia și a oferit "sprijin substanțial" autorităților, colaborarea sa ducând la descoperirea altor cazuri de dopaj în rândurile atleților americani.
"Această anchetă a avut deja mai multe rezultate esențiale, care vor fi anunțate pe măsură ce investigația va avansa. Atunci când regulile sunt aplicate așa trebuie, putem trage la răspundere persoanele vinovate, investigând în același timp și alte încălcări ale regulilor antidoping și acuzații penale," a declarat Travis Tygart, directorul executiv al USADA.
Investigație de amploare sub legea Rodchenkov
USADA a menționat importanța cooperării cu autoritățile de aplicare a legii pentru a eradica "schemele de dopaj organizat". Reprezentanții americani antidrog au mai colaborat în trecut pentru acuzații formulate în baza Legii Rodchenkov (din 2020), care stabilește sancțiuni de natură penală pentru orchestratorii conspirațiilor de dopaj.
Această lege permite procurorilor să pună sub acuzare antrenori, agenți sportivi și alte persoane implicate în astfel de scheme, chiar și în afara teritoriului Statelor Unite.
Pentru Bracy-Williams, care a ajuns în semifinalele probei de 100 de metri la Jocurile Olimpice de la Rio 2016, suspendarea va expira abia în luna noiembrie 2028.
