Altele

Rune reacționează după ce Kalinskaya l-a făcut ”disperat”. ”Avem diferențe culturale”

Holger Rune
Holger Rune AL BELLO / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP / Profimedia
Holger Rune, în vârstă de 22 de ani, a negat acuzațiile Annei Kalinskaya, cum că i-ar scrie mesaj după mesaj pe rețelele sociale.

Este episodul 2 din telenovela în care se află tenismenul danez Holger Rune și sportiva rusă Anna Kalinskaya, fosta iubită a lui Jannick Sinner. Într-un interviu recent, rusoaica în vârstă de 26 de ani a dezvăluit că Rune i-ar fi trimis mai multe mesaje pe social media, descriindu-l ca fiind un jucător "disperat" care trimite mesaje "tuturor". Acuzația a atras imediat reacția jucătorului danez.

Holger Rune, în vârstă de 22 de ani, a negat acuzațiile printr-un comentariu la un videoclip postat pe X (fostul Twitter) în care era redat interviul Annei Kalinskaya. Danezul a sugerat că întreaga situație a fost exagerată de sportiva rusă și că gesturile sale au fost interpretate greșit.

"Ha, ha, ha. S-ar putea să avem diferențe culturale care o fac pe Anna să citească un comentariu la o poveste ca pe o invitație la o întâlnire. Dacă vreau să merg la o întâlnire, cer o întâlnire. Nu-ți face griji" a scris Holger Rune.

Reacțiile internauților și acuzațiile lui Kalinskaya

Declarațiile celor doi au provocat un val de ironie pe rețelele sociale, unde internauții l-au luat la rând pe danez, făcând glume pe seama sa. "10 mesaje fără răspuns… trebuie să continui să încerci, vei avea mai mult succes când vor răspunde în sfârșit și vocea ta se va schimba," a comentat un fan pe Instagram.

De cealaltă parte, Anna Kalinskaya a explicat în detaliu incidentul. "Cineva mi-a scris de vreo zece ori, apoi a renunțat.  Îți spun, e Holger Rune. Le scrie tuturor. Se ia prea în serios. Poate că este doar disperat, dar nu este singurul" a declarat ea.