Ronaldo, furios după prima înfrângere suferită în fața rivalei Al-Ittihad

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Ronaldo, furios după prima înfrângere suferită în fața rivalei Al-Ittihad
Echipa lui Ronaldo a pierdut cu 1-0 în fața Al-Ittihad
Echipa lui Ronaldo a pierdut cu 1-0 în fața Al-IttihadAFP
Cristiano Ronaldo s-a enervat după prima înfrângere în campionat de când s-a alăturat Al-Nassr. Echipa sa a fost înfrântă cu 1-0 de Al-Ittihad, rivalii la titlu, iar portughezul a lovit mai multe sticle de apă la finalul meciului.

Cristiano Ronaldo a fost integralist în meciul pierdut cu 1-0 în fața rivalei la titlu, Al-Ittihad, în urma căreia Al-Nassr a coborât pe locul doi în clasament.

Speranțele gazdelor au fost legate de Ronaldo, însă atacantul nu a reușit să înscrie pentru al doilea meci la rând și și-a revărsat nervii pe niște sticle de apă.

Într-o înregistrare video care a devenit virală pe rețelele de socializare, fostul atacant de la Man United poate fi văzut extrem de nervos, în ciuda faptului că era consolat de un coechipier.

În timp ce jucătorii lui Al-Nassr se îndreptau spre vestiare, Ronaldo a lovit cu putere în sticlele de apă de pe marginea terenului.

Atacantul brazilian Romarinho a marcat unicul gol al partide, în minutul 80, la capătul unui contraatac devastator.

În urma acestui rezultat, Al-Ittihad a preluat conducerea în clasament, cu 47 de puncte după 20 de etape, făcând rocadă cu Al-Nassr, care a coborât pe poziția a doua, cu 46 de puncte.

Antrenorul lui Al-Nassr, Rudi Garcia, a încercat să se concentreze pe aspectele pozitive după acest eșec.

"Suntem dezamăgiți, pentru că nu meritam să pierdem. Cei de la Al-Ittihad au marcat un gol așa cum le place, pe contraatac. Campionatul este încă lung, iar acum suntem la un punct în spatele lui Al-Ittihad. Sunt mulțumit de echipa mea. Am evoluat pe un stadion dificil, cu un public numeros, dar am reușit totuși să jucăm cu personalitate", a spus Garcia.

Cristiano Ronaldo, care a împlini luna trecută 38 de ani, și-a reziliat contractul cu echipa engleză Manchester United la debutul Cupei Mondiale din Qatar și a semnat un contract valabil până în iunie 2025 cu Al-Nassr, a cărui valoare totală este estimată la 200 de milioane de euro.

El a reușit să marcheze opt goluri în șapte meciuri disputate până acum în liga saudită.