România U20 a învins Polonia cu 2-0 într-un meci amical

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
România U20 a învins Polonia cu 2-0 într-un meci amical
România U20 a învins Polonia cu 2-0 într-un meci amical
România U20 a învins Polonia cu 2-0 într-un meci amicalFRF
Reprezentativa de fotbal Under-20 a României a învins formația similară a Poloniei cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, pe Arena ''Francisc Neuman'' din Arad.

Echipa U20 a României a obținut cea mai clară victorie a sa de la înființare, prin golurile marcate de Ianis Stoica (16) și Gabriel Buta (55). A fost totodată prima victorie cu Paniel Pancu selecționer, după trei eșecuri la rând: 1-2 cu Cehia, 0-1 cu Germania și 1-2 cu Italia.

Tricolorii pregătiți de Daniel Pancu veneau după un eșec în fața formației Italiei (1-2), tot la Arad, meci jucat joi.

România a marcat în prima repriză prin Ianis Stoica, după o lovitură de cap din 8 metri, la un corner executat de Luca Mihai (16). Rareș Pop, jucător la UTA, a avut mai multe șanse de a înscrie, dar portarul a respins șutul său (12), iar apoi l-a blocat de două ori în situație de unu la unu (27).

Oaspeții au forțat egalarea după pauză, dar tot echipa României a înscris, prin Gabriel Buta (55), tot în urma unei faze fixe, împingând în plasă mingea trimisă de Rareș Pop cu capul.

Polonia a avut ocazii prin Baranowicz (49), Karasek (52), Wedrychowski (62) și mai ales Kirejczyk (80).

Mario Bratu a expediat două șuturi de la distanță, primul fiind respins de Ojrzynski (71), iar al doilea a trecut puțin peste (87).

Cele două echipe s-au mai întâlnit pe 11 noiembrie 2021, când ”tricolorii” Under 20 au învins cu 2-1, la Voluntari, în mandatul lui Bogdan Lobonț.

România - Polonia 2-0 (1-0)

Au marcat: Ianis Stoica (16), Gabriel Buta (55).

Arad, Arena ”Francisc Neuman”