Naționala României va disputa trei meciuri de pregătire în luna iulie, cu Chile (5 iulie), Uruguay (12 iulie) şi Argentina XV (18 iulie), a doua echipă a "pumelor". "Stejarii" se vor reuni pe 22 iunie la Bucureşti, pentru o pregătire centralizată ce va avea loc în Capitală, iar pe 28 iunie vor pleca spre Santiago de Chile.
Din lotul de 36 de jucători, 20 sunt înaintaşi, iar 16 sunt jucători de treisferturi. După această săptămână de pregătire, stafful va alege de 32 de jucători care vor pleca în turneul din America de Sud.
"Am selectat un lot de 36 de jucători pentru pregătirea la Bucureşti, 32 urmând să facă deplasarea cu echipa în America de Sud. Sunt câțiva jucători tineri în acest grup, cărora dorim să le dăm şansa să se pregătească cu noi, vorbesc de Tofan şi Mitrea, să vedem cum se mişcă, să îi integrăm în planul de pregătire al echipei", a declarat antrenorul principal al echipei României, David Gerard.
"În ceea ce priveşte obiectivul echipei în acest turneu, sunt un tip competitiv, vreau să câştigăm fiecare meci. Realitatea este că mergem acolo fără vreo 10 jucători importanți pentru echipă, de aceea mă aştept să fie un turneu dificil pentru noi pentru că vom întâlni două echipe, Chile şi Uruguay care vor juca calificarea la Cupa Mondială la o săptămână după meciul cu România. De aceea ştim că va fi dificil, pentru că ei sunt pregătiți să atingă vârful de formă acum, pentru aceste meciuri de la calificare la Cupa Mondială, la noi însă lucrurile stau diferit, este sfârşit de sezon şi ştiu că jucătorii sunt obosiți, însă ce ne propunem este să îi motivăm să dea maximum", a explicat tehnicianul francez.
"Obiectivul echipei României este de a termina anul pe locul 18 în clasamentul mondial, dar pentru asta trebuie să câştigăm. Este dificil de gestionat faptul că nu ai întotdeauna toți jucătorii pe care îi vrei, însă vom da şansa altor jucători de a demonstra că pot face pasul la echipa națională", a subliniat David Gerard.
România nu se poate baza pe mai mulți jucători, printre aceştia aflându-se Ovidiu Cojocaru, Gheorghe Gajion, Adrian Mitu, Cristi Chirica, Dragoş Ser, Gabriel Rupanu, Daniel Plai, Hinckley Vaovasa, Mihai Graure, Taylor Gontineac, Paul Popoaia.
Naționala României este calificată deja la Cupa Mondială de rugby din 2027 din Australia, calificare care a fost obținută în urma disputării meciurilor din Campionatul European, competiție pe care echipa a terminat-o pe locul trei.
Lotul României pentru stagiul de pregătire Summer Tour:
Pilieri: Alexandru Savin (CS Rapid), Iulian Hartig (CS Dinamo), Ciprian Chiriac (SCM USV Timişoara), Cosmin Manole (CS Dinamo), Vasile Bălan (CSA Steaua), Thomas Crețu (SC Albi);
Taloneri: Ştefan Buruiană (USON Nevers), Tudor Butnariu (SCM USV Timişoara), Lukas Mitu (Castres Olympique);
Linia a doua: Adrian Moțoc (Biarritz), Yanis Horvat (SC Albi), Andrei Mahu (Massy), Marius Iftimiciuc (Carcassonne);
Linia a treia: Nicolas Immelman (CSM Ştiința Baia Mare), Cristi Boboc (CSA Steaua), Matthew Tweddle (CSA Steaua), Florian Roşu (CSM Ştiința Baia Mare), Damian Strătilă (CSA Steaua), Vlad Neculau (SCM USV Timişoara), Kemal Altinok (SCM USV Timişoara);
Mijlocaşi la grămadă: Alin Conache (CSA Steaua), Vlăduț Bocăneț (CSM Ştiința Baia Mare), Toma Mîrzac (CSM Ştiința Baia Mare);
Mijlocaşi la deschidere: Tudor Boldor (SCM USV Timişoara), Ştefan Cojocariu (CS Rapid);
Aripi: Tevita Manumua (SCM USV Timişoara), Taliauli Sikuea (CSM Ştiința Baia Mare), Tiqe Iliesa (SCM USV Timişoara);
Centri: Jason Tomane (CSM Ştiința Baia Mare), Tangimana Fonovai (CS Dinamo), Gabriel Pop (GDS Cascais), Antonio Mitrea (Aurillac Espoirs), Sebastien Tofan (Perpignan Espoirs), Alexandru Bucur (SCM USV Timişoara);
Fundaşi: Ovidiu Neagu (SCM USV Timişoara), Alexandru Harasim (CSM Ştiința Baia Mare).
David Gerard - antrenor principal