Nicio calificare pentru delegația tricoloră
Eșecul lui Firfirică consfințește o contraperformanță istorică: pentru prima dată, România nu are niciun sportiv calificat într-o finală mondială de atletism. Delegația noastră a fost alcătuită din 9 atleți (6 femei și 3 bărbați), dar niciunul nu a reușit să ajungă în ultimul act.
Andrea Miklos (400 m) a fost singura care a prins semifinale. Restul sportivilor – Andrei Rareș Toader (greutate), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Bianca Ghelber (ciocan), Mihai Sorin Dringo (400 m), Stella Rutto (3.000 m obstacole), Elena Andreea Taloș și Diana Ana Maria Ion (triplusalt) – au părăsit competiția din fazele preliminare.
De la podiumuri la prăbușire
România venea după ediții mondiale în care reușise să prindă finale și chiar să urce pe podium. La Budapesta 2023, Alina Rotaru cucerea bronzul la lungime, iar Bianca Ghelber era finalistă la ciocan. În 2022, la Eugene, trei sportivi au prins ultimul act: Ghelber (locul 6), Firfirică (locul 7) și Daniela Stanciu (locul 10).
Acum, bilanțul este zero. O premieră nedorită care arată declinul atletismului românesc.
De-a lungul timpului, România a adunat 25 de medalii la Mondialele de atletism: 5 de aur, 8 de argint și 12 de bronz. Acest palmares plasează țara noastră pe locul 35 în clasamentul all-time. Performanțele recente, însă, contrastează puternic cu gloria trecutului.