Burleanu a subliniat că este o veste bună faptul că fotbalistul și-a găsit repede o echipă, mai ales după ce în luna iulie rămăsese fără contract.
”Dacă mutarea lui este deja certă, mă bucur mult”
Oficialul FRF a declarat că transferul ar avea o semnificație specială, dat fiind că Ianis va juca în campionatul în care tatăl său, Gheorghe Hagi, a devenit o legendă la Galatasaray.
”Dacă transferul lui Ianis Hagi în Turcia este confirmat, mă bucur foarte mult. În felul acesta vom avea doi jucători de urmărit la Alanyaspor. Mai avem acolo și un alt jucător, la U21, Umit Akdag, pe care îl așteptăm să facă pasul spre prima reprezentativă atunci când va simți că e pregătit și când selecționerul României îl va considera pregătit”, a spus Burleanu.
Legătura cu trecutul lui Gheorghe Hagi
Președintele FRF a amintit că Gheorghe Hagi este încă un simbol în Turcia și a punctat că această mutare ar putea fi benefică și pentru imaginea lui Ianis.
”Este un campionat foarte puternic, unul în care tatăl său a realizat o mega-performanță. Gheorghe Hagi rămâne în continuare un idol, un erou în Turcia, chiar dacă au trecut atâția ani. Chiar mă bucur de această alegere. Scouterii noștri vor avea o misiune mai ușoară acum. Istanbul nu e departe, conexiunile cu orașul sunt foarte bune. Faptul că doi jucători români vor evolua la aceeași echipă este un lucru foarte bun”, a declarat șeful FRF.
Burleanu: ”Ianis a fost într-o situație dificilă”
Burleanu a remarcat și dificultățile prin care a trecut fotbalistul în ultimele luni.
”Ianis a fost într-o situație dificilă. Când ajungi liber de contract, toată responsabilitatea cade pe umerii tăi. Până atunci, clubul decide direcția. Nu a avut o misiune ușoară, dar mă bucur dacă a luat această decizie și poate intra acum într-un program normal de pregătire la club, astfel încât în octombrie să îl avem pregătit pentru echipa națională”, a mai spus președintele FRF.