Preview Premier League: Analize, statistici și probabilitate de victorie

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Preview Premier League: Analize, statistici și probabilitate de victorie

Chelsea s-a impus cu 2-1 în fața lui West Ham în meciul tur
Chelsea s-a impus cu 2-1 în fața lui West Ham în meciul turProfimedia
Etapa a 23-a din Premier League debutează la ora 14:30 cu duelul dintre West Ham și Chelsea. De la ora 17:00 Arsenal primește vizita lui Brentford, iar la 19:30 ziua se încheie cu duelul dintre Bournemouth și Newcastle.

West Ham - Chelsea, ora 14:30

Cea de-a 120-a întâlnire dintre West Ham United și Chelsea va avea loc sâmbătă la prânz, pe London Stadium. 

Ciocănarii încearcă să obțină două victorii consecutive pe teren propriu pentru prima dată din octombrie încoace, în timp ce Albaștrii speră să evite un al optulea meci consecutiv în deplasare fără victorie.

După ce a încheiat dezamăgitor anul 2022, cu șase înfrângeri în șapte meciuri în toate competițiile, West Ham a avut parte de un început de an mult mai bun, obținând trei victorii și două remize în primele șase meciuri din 2023.

Ca atare, echipa din estul Londrei a părăsit zona retrogradării și speră să continue această formă pe teren propriu, unde luna trecută a pus capăt unei serii de patru înfrângeri succesive când a învins-o pe Everton cu 2-0.

Totuși, Moyes nu va fi foarte încântat de vizita lui Chelsea pe London Stadium, deoarece a suferit mai multe înfrângeri împotriva lor decât în fața oricărei alte echipe, cu excepția lui Manchester City - 26 de înfrângeri în 45 de meciuri (V7, E12).

Ultimele întâlniri directe dintre West Ham și Chelsea
Ultimele întâlniri directe dintre West Ham și ChelseaFlashscore

După o fereastră de transferuri record în ianuarie, în care a cheltuit peste 300 de milioane de lire sterline pentru opt jucători, Chelsea va trebui să se concentreze pe performanțele de pe teren, Graham Potter având sarcina de a pune capăt perioadei foarte slabe prin care trece clubul.

De la jumătatea lunii octombrie, Chelsea a câștigat doar două din ultimele 12 meciuri din Premier League, pierzând 24 de puncte din 36 posibile și a coborât pe locul nouă în clasament, la 10 puncte în spatele primelor patru clasate.

Managerul Albaștrilor se află sub o mare presiune, mai ales că bilanțul său de 41% de victorii este cel mai scăzut al unui antrenor permanent al lui Chelsea de la Glenn Hoddle încoace, care a fost demis în 1996!

Ca o notă pozitivă, echipa lui Potter are o serie de trei meciuri consecutive fără gol primit (V1, E2), iar o victorie pe London Stadium ar menține-o în lupta europeană. 

Reece James și Ben Chillwell au revenit după accidentări și au intrat pe parcursul partidei cu Fulham (0-0) de etapa trecută, iar portughezul Joao Felix și-a ispășit suspendarea de trei etape.

De partea cealaltă, Alphonse Areola și Thilo Kehrer sunt incerți din cauza unor accidentări, însă atacantul Gianluca Scamacca a revenit la antrenamente în această săptămână.

Probabilitate victorie
Probabilitate victorieOpta by StatsPerform/AFP

Arsenal - Brentford, ora 17:00

În încercarea de a evita a treia înfrângere consecutivă în toate competițiile, Arsenal revine pe Emirates Stadium sâmbătă după-amiază pentru derby-ul londonez cu Brentford.

În ultima etapă, echipa lui Mikel Arteta a fost învinsă surprinzător cu 1-0 de Everton, în timp ce Albinele s-au impus cu 3-0 în fața lui Southampton și își continuă cursa pentru un loc de cupe europene. 

Încă neînvinsă pe teren propriu în Premier League în acest sezon - doar Newcastle United se poate lăuda cu această performanță - Arsenal primește vizita lui Brentford după opt victorii și o remiză în ultimele nouă meciuri disputate pe teren propriu în prima ligă, însă doar în două nu a primit gol.

Un alt aspect pozitiv pentru Tunari este seria de șapte victorii în derby-urile londoneze din PL, un triumf în acest meci ducându-i la o singură victorie de recordul istoric al clubului!

Ultimele întâlniri directe dintre Arsenal și Brentford
Ultimele întâlniri directe dintre Arsenal și BrentfordFlashscore

Echipa lui Thomas Frank se deplasează pe Emirates de pe poziția a șaptea în clasament, la doar șase puncte în spatele celei de-a cincea clasate, Tottenham Hotspur, având un meci mai puțin disputat.

Victoria împotriva lui Southampton a extins seria de invincibilitate a lui Brentford în Premier League la nouă meciuri, echipa etalând o defensivă solidă care nu a primit decât un singur gol în ultimele cinci meciuri din prima ligă. 

Cele 11 puncte din 18 posibile obținute împotriva celor "șase echipe mari" în acest sezon (V4, E2) arată capacitatea lor de a ”înțepa” cele mai bune echipe din campionat.

Au marcat de 11 ori și au primit doar șapte goluri în aceste meciuri, dar faptul că doar o singură victorie a fost obținută în deplasare sugerează că aceasta nu va fi chiar o plimbare pe bulevard pentru Ivan Toney și compania.

Probabilitate victorie
Probabilitate victorieOpta by StatsPerform/AFP

Leicester - Tottenham, ora 17:00

Managerul lui Leicester City, Brendan Rodgers, a avut parte de un rollercoaster emoțional, două dintre transferurile sale din iarnă oferind prestații foarte diferite la debutul în deplasare cu Aston Villa (V 4-2).

Rodgers a insistat asupra faptului că fundașul Harry Souttar (15 milioane de lire sterline) "s-a descurcat foarte bine", în ciuda unui autogol "nefericit" în prima repriză, dar extrema braziliană Tetê a fost cea care a atras atenția Premier League, marcând un gol într-o performanță remarcabilă pe care antrenorul Vulpilor a descris-o ca fiind “cea despre care am tot vorbit timp de 18 luni"

Cu două victorii și o remiză în ultimele trei meciuri disputate în toate turneele, situația s-a îmbunătățit brusc pentru Leicester, al cărei nou gust pentru goluri a propulsat-o până pe locul 14 în clasament, la trei puncte de zona retrogradării.

Ultimele întâlniri directe dintre Leicester și Tottenham
Ultimele întâlniri directe dintre Leicester și TottenhamFlashscore

Trei puncte pentru Spurs în această partidă ar ajuta-o să pătrundă pe locurile de Liga Campionilor, peste Newcastle United - care este implicată în meciul de sâmbătă seara de la Bournemouth - iar Conte, care a suferit o intervenție chirurgicală ce l-a ținut departe de teren în meciul cu Manchester City (1-0), se întoarce la o echipă care se poate lăuda cu trei victorii succesive și trei meciuri consecutive fără gol primit în toate competițiile.

Marcarea a 12 goluri în ultimele cinci meciuri în deplasare din Premier League este, de asemenea, o rețetă de succes pentru Tottenham, care a învins Leicester 6-2 în nordul Londrei în urmă cu cinci luni, datorită unui hat-trick reușit în 13 minute de Son Heung-min.

De altfel, remiza este cel mai puțin așteptat rezultat între aceste două echipe, ultimele 12 meciuri directe având un câștigător (Tottenham V9, Leicester V3), șapte dintre cele nouă victorii ale lui Tottenham survenind la o marjă de mai multe goluri.

Probabilitate victorie
Probabilitate victorieOpta by StatsPerform/AFP

Bournemouth - Newcastle, ora 19:30

În fața unei noi reîntâlniri cu fostul său club, managerul lui Newcastle, Eddie Howe, se va deplasa pe Vitality Stadium pentru meciul de sâmbătă seara din Premier League cu Bournemouth.

Coțofenele au terminat la egalitate, 1-1, cu West Ham United în ultima etapă, în timp ce echipa lui Gary O'Neil a pierdut cu 1-0 pe finalul meciului cu Brighton & Hove Albion.

Cu un singur punct acumulat în Premier League după pauza pentru Cupa Mondială (E1, Î5), Bournemouth nu va fi prea încântată de o confruntare cu una dintre cele mai în formă echipe din ultimele luni.

Cu fiecare dintre înfrângerile din campionat ale lui Bournemouth de după Cupa Mondială venite fără să marcheze vreun gol, chiar și o simplă repetare a surprinzătoarei remize 1-1 pe care au obținut-o în confruntarea din tur pare de această dată foarte puțin probabilă. 

Ultimele întâlniri directe dintre Bournemouth și Newcastle
Ultimele întâlniri directe dintre Bournemouth și NewcastleFlashscore

Egalul cu West Ham a reprezentat mai degrabă două puncte pierdute decât unul câștigat pentru echipa lui Eddie Howe - care a înregistrat patru remize în ultimele cinci meciuri din Premier League - dar are o serie de 16 meciuri fără înfrângere, cea mai lungă de acest gen din prima ligă.

De asemenea, rezultatul de la sfârșitul săptămânii trecute a făcut ca Coțofenele să piardă puncte după ce se aflau la conducere - o situație cu care s-au mai confruntat doar pe 31 august.

Însă linia defensivă a lui Newcastle a fost cea mai greu de depășit din campionat, având doar 12 goluri primite în tot sezonul, iar o altă prestație defensivă solidă în această partidă le-ar putea permite să ajungă pentru prima dată în istoria lor la patru meciuri consecutive în deplasare fără gol primit într-un singur sezon PL!

Probabilitate victorie
Probabilitate victorieOpta by StatsPerform/AFP

Crystal Palace - Brighton, ora 17:00

Probabilitate victorie
Probabilitate victorieOpta by StatsPerform/Profimedia

Fulham - Nottingham, ora 17:00

Probabilitate victorie
Probabilitate victorieOpta by StatsPerform/AFP

Southampton - Wolves, ora 17:00

Probabilitate victorie
Probabilitate victorieOpta by StatsPerform/AFP