La șase zile după ce a câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor IHF, Veszprém nu le-a dat prea multe șanse celor de la Partizan, chiar dacă meciul s-a disputat la Belgrad.
Portarului lui Veszprém, Emil Nielsen, a fost de netrecut în multe faze ale meciului. Imediat ce danezul și-a găsit ritmul între buturi, oaspeții s-au desprins pe tabelă.
Cu șapte parade în primul sfert, Nielsen, care a încheiat meciul cu 24 de intervenții, a contribuit la avantajul de patru goluri al lui Veszprém în acel moment. Veszprém s-a desprins la opt goluri cu patru minute înainte de pauză, apoi a intrat la vestiare cu un avantaj de cinci goluri.
Și repriza a doua s-a desfășurat într-un singur sens, chiar dacă Uladzislau Kulesh a înscris câteva goluri spectaculoase de la distanță.
Avantajul lui Veszprém a ajuns la 10 goluri în minutul 53, când Hugo Descat a înscris în poarta goală. Era deja clar de mult că formația maghiară avea să se întoarcă acasă cu încă două puncte.
