Pintilii, reacție acidă la finalul partidei cu Hermannstadt: "Să trimită poliția...să mă suspende"

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Pintilii, reacție acidă la finalul partidei cu Hermannstadt: "Să trimită poliția...să mă suspende"

Pintilii, reacție acidă la finalul partidei cu Hermannstadt: "Să trimită poliția...să mă suspende"
Pintilii, reacție acidă la finalul partidei cu Hermannstadt: "Să trimită poliția...să mă suspende"Profimedia
Continuă "telenovela" antrenorului principal la FCSB. Mihai Pintilii continuă să conducă echipa, deși nu are licența de antrenor, iar în acte este trecut Leo Strizu.

La finalul partidei de la Hermannstadt, Mihai Pintilii a avut o nouă serie de declarații în privința poziției pe care o ocupă la FCSB. 

Lucian Burchel, directorul Şcolii Federale de Antrenori, a precizat în această săptămână că există discuţii pentru modificarea "Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice” (ROAF) din România, astfel încât antrenorii care nu deţin licenţa PRO să fie poată fi sancţionaţi dacă oferă indicaţii tactice în timpul partidelor. 

"Nu, absolut deloc şi tam-tamul care se face nu cred că îşi are rostul. Chiar nu vreau să comentez, să-l lăsăm pe domnul Burchel să-şi facă investigaţia. Să trimită şi politia să mă aresteze, n-am nicio problemă, dumnealui ştie că am început cursurile de antrenor. Da, nu pot să antrenez, aşa, să mă dea afară din ţară sau să mă aresteze, ce pot să fac eu?", declarat Pintilii înaintea meciului de la Sibiu. 

Pintilii: "să-mi dea suspendare"

După partidă, Pintilii a fost întrebat din nou despre această situație și dacă crede că ar trebui să i se ofere mai mult suport din partea FRF în urma performanțelor realizate ca jucător. 

O să am o discuție cu Burchel când o să merg la cursuri. Atât. Ce să discut cu el? Nu am o prietenie cu el. Dacă își face un nume pe numele meu. De trei săptămâni vorbește doar de Pintilii. Mă bucur că sunt băgat în seamă și că pot să fac să audă și oamenii de el. Asta înseamnă că n-am fost un prost, un fraier și asta mă bucură.

Pintilii și-a continuat tirada. "Doamne Ajută să-mi dea suspendare trei luni, trei ani! Nu am nicio problemă. Nu știu pentru ce să mă suspende. Pentru o poză? Habar n-am. Pentru că m-am ridicat cu tabela de schimbare?  Că sunt delegat în acte. Toți se mai ridică de pe bancă. Suntem legați de scaun? Chiar îl rog să mă suspende cât mai mult, să fie el liniștit.

Nu mă simt vânat. Nu am ce să vorbesc cu oameni care vor doar răul. Dacă voia să facă ceva bine, ne ajuta. Am jucat 50 de meciuri pentru echipa națională, mi-am rupt piciorul pentru echipa națională, măcar bun simț să ai!", a tunat Mihai Pintilii la finalul partidei câștigate la Hermannstadt.