OFICIAL! Simona Halep a depus apel la TAS împotriva suspendării pe patru ani

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

OFICIAL! Simona Halep a depus apel la TAS împotriva suspendării pe patru ani

Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj
Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopajProfimedia
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS-CAS) de la Lausanne, împotriva suspendării sale pe patru ani pentru dopaj, a anunțat, marți, curtea elvețiană.

"Tribunalul de Arbitraj Sportive (TAS-CAS) a înregistrat apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep împotriva deciziei luate de tribunalul Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pe 22 septembrie, în care a fost găsită vinovată de încălcarea unor reguli antidoping şi sancționată cu o perioadă de ineligibilitate de patru ani, începând cu 7 octombrie 2022 şi cu descalificarea rezultatelor obținute în perioada 29 august 2022 - 7 octombrie 2022, inclusiv retragerea oricăror medalii, titluri, puncte şi premii în bani", se arată în comunicatul TAS.

Potrivit tribunalului de la Lausanne, Halep cere ca decizia ITIA să fie anulată şi sancțiunea sa "să fie redusă".

"Procedurile de arbitraj aşe TAS au început. În concordanță cu Codul sportiv de arbitraj (Codul TAS-CAS), părțile fac schimb de acte depuse în scris, iar panelul de arbitri va decide constituirea cazului. Apoi, panelul va dispune direcții procedurale pentru următoarea fază a procesului, inclusiv stabilirea unei audieri.

După audiere, panelul va delibera şi va emite o decizie de arbitraj care va cuprinde hotărârea sa în acest caz şi motivarea ei. În acest moment nu este posibilă indicarea unei perioade de timp pentru durata procesului şi emiterea deciziei. Decizia panelului TAS va fi una finală şi inatacabilă, cu excepția dreptului părților de a face un apel la Tribunalul federal elvețian, în teren de 30 de zile", a precizat TAS.

Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunțat, pe 12 septembrie, Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA).

ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (32 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanței interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiției, iar a doua este legată de neregularitățile fin paşaportul său biologic (ABP).

Tribunalul independent tribunal, stabilit de Sport Resolutions, s-a reunit pe 28 şi 29 iunie, la Londra şi a audiat experți ştiințifici care au depus mărturie în favoarea româncei, care a vorbit şi ea în fața tribunalului, se arată în comunicatul ITIA.

Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a decis că jucătoarea a comis "violări intenționale" ale Regulamentului Antidoping potrivit articolului 2 din TADP: prezența şi uzul substanței roxadustat în mostra de urină colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022, la US Open; folosirea unei substanțe sau metode interzise în 2022, pe baza a 51 de analize ale sângelui furnizare de jucătoare ca parte a programului ABP.

Tribunalul a acceptat argumentul Simonei Halep că a luat suplimente alimentare contaminate, dar a determinat că volumul ingerat de jucătoare nu putea da ca rezultat concentrația de roxadustat identificată în mostra pozitivă.

Şi acuzația legată de paşaportul biologic a fost menținută, tribunalul susținând că nu există motive pentru a pune la îndoială "puternica opinie" unanimă a celor trei experți independenți (APMU) care au considerat că "probabil dopajul" este explicația pentru neregularitățile din paşaportul biologic al sportivei.

Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026.

"După un proces complex şi riguros, salutăm decizia tribunalului independent. Volumul probelor pe care tribunalul a trebuit să îl ia în considerare, în ambele spețe, a fost unul substanțial.

ITIA a urmat procesul corect, aşa cum face în cazul oricărui individ, în concordanță cu Codul Mondial Antidoping, îndeplinindu-şi scopul şi responsabilitatea de a susține principiul unei competiții curate, în numele sportului", a declarat directorul executiv al ITIA, Karen Moorhouse.

"Înțelegem interesul public semnificativ în aceste cazuri şi suntem decişi să rămânem transparenți atât cât este posibil, iar decizia integrală va fi publicată în curând", se mai arată în comunicat.

Tribunalul independent a menționat că a primit aproximativ 8.000 de pagini de material ştiințific din partea jucătoarei şi a ITIA.

"Refuz să accept decizia lor de suspendare pe patru ani"

Halep a reacționat imediat după anunțul deciziei, declarându-se "şocată şi dezamăgită".

"Azi, un tribunal independent sub Programul Antidoping din Tenis a anunțat o tentativă de decizie în cazul meu. Ultimul an a fost cel mai dificil meci din viața mea şi, din nefericire, lupta continuă.

Mi-am dedicat viața frumosului joc de tenis. Iau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru şi mă mândresc cu faptul că nu am luat niciodată, cu bună ştiință sau nu, o substanță interzisă.

Refuz să accept decizia lor de suspendare pe patru ani. Într-un raport de 126 de pagini, tribunalul a găsit că mă fac vinovată de ambele acuzații formulate de Agenția pentru Integritatea Tenisului (ITIA) - un test pozitiv la o mostră de urină prelevată în timpul competiției şi o încălcare a Programului Paşaportului Biologic Sportiv. 

Reprezentanții mei şi cu mine am prezentat tribunalului dovezi convingătoare în apărarea mea, inclusiv numeroase întrebări legitime privind concluziile legate de testele din paşaportul meu biologic (ABP).

Deşi sunt recunoscătoare că am un verdict după numeroase amânări nefondate şi sentimentul că trăiesc într-un purgatoriu de un an, sunt în acelaşi timp şocată şi dezamăgită de decizie", a scris Halep în aceeaşi zi într-un comunicat publicat pe Instagram.

"Cred într-un sport curat şi în aproape două decenii ca jucătoare profesionistă de tenis, la sute de turnee şi după două titluri de Mare Şlem, am făcut 200 de teste de sânge şi urină pentru a fi verificată împotriva substanțelor interzise şi le-am trecut cu bine pe toate până pe 29 august 2022. Înaintea sezonului de hard din 2022, la recomandarea echipei şi fizioterapeutului în care am încredere, mi-am ajustat suplimentele nutriționale.

Niciunul dintre ingredientele listate nu includeau substanțe interzise, însă, acum ştim, iar tribunalul a recunoscut asta, unul dintre ele a fost contaminat cu roxadustat. Am fost testată aproape săptămânal după testul pozitiv inițial până la începutul anului 2023 şi de fiecare dată am ieşit negativă", a relatat fosta campioană de Mare Şlem.

Halep a acuzat că doi dintre experții ITIA şi-au schimbat opiniile legate de paşaportul său biologic după ce au aflat că este vorba de ea.

"În ciuda acestei probe, ITIA a venit cu acuzația legată de paşaportul biologic doar după ce grupul său de experți mi-a aflat identitatea, iar doi din cei trei experți şi-au schimbat, brusc, opinia în favoarea acuzațiilor ITIA. ITIA s-a bazat doar pe opiniile acestor experți care au studiat doar parametrii sângelui meu şi pe care i-am menținut mai mult de zece ani în aceeaşi sfertă.

Acest grup a ignorat faptul că nicio substanță interzisă nu a fost găsită vreodată în sângele sau urina mea, cu excepția testului pozitiv din 29 august la roxadustat, care a fost prezent într-o cantitate extrem de mică şi care, luând în considerare testul meu negativ de cu trei zile înainte, putea fi cauzat doar de o expunere accidentală la roxadustat", a comentat Halep.

Halep a anunțat încă de atunci că va face apel împotriva suspendării dictate de tribunalul independent şi le-a mulțumit tuturor pentru susținere: "Sunt foarte recunoscătoare pentru susținerea pe care am primit-o din partea familiei, a prietenilor, fanilor tenisului din întreaga lume.

Continui să mă antrenez şi să fac tot ce stă în puterea mea să îmi exonerez numele de aceste acuzații false şi să revin pe teren. Intenționez să fac apel împotriva acestei decizii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi să urmez toate căile legale împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză".