Mutarea confirmă informațiile apărute în ultimele zile privind viitorul lui Olăroiu, care a rămas liber după rezilierea de comun acord a contractului cu reprezentativa Emiratelor, înțelegere care era scadentă în 2027.
Al-Jazira a oficializat numirea lui Olăroiu
Clubul din Abu Dhabi a anunțat transferul printr-un comunicat publicat pe canalele oficiale.
"Suntem încântați să anunțăm semnarea oficială a contractului cu antrenorul român Cosmin Olăroiu, în funcția de manager al primei echipe, cu un contract care se întinde până în 2028", a transmis Al-Jazira.
Astfel, unul dintre cei mai titrați antrenori români revine în fotbalul de club din zona Golfului, unde și-a construit o mare parte din carieră. Salariul său ar urma să fie echivalentul a 5,2 milioane de euro pe an.
Preia o echipă care a ratat obiectivele sezonului trecut
Al-Jazira vine după un sezon sub așteptări în campionatul Emiratelor Arabe Unite.Echipa a încheiat ediția precedentă pe locul 4, iar conducerea a decis să producă schimbarea de pe banca tehnică. Olandezul Marino Pusic, instalat în septembrie 2025, nu a reușit să ducă formația mai sus în clasament și a fost îndepărtat la finalul stagiunii.
