Corvinul a luat o decizie importantă înaintea debutului în Superligă. Florin Maxim rămâne până în 2029

Florin Maxim rămâne până în 2029
Florin Maxim rămâne până în 2029Corvinul Hunedoara

Florin Maxim va continua pe banca tehnică a Corvinul Hunedoara pentru încă trei sezoane. Clubul hunedorean a anunțat prelungirea contractului antrenorului până în vara anului 2029, deși actuala înțelegere era valabilă până la finalul sezonului 2026/2027.

Mutarea vine într-un moment simbolic pentru Corvinul, care se pregătește să revină în Superligă după o absență de 34 de ani.

Maxim: ”Cred că abia acum începe dezvoltarea acestui club”

Tehnicianul a explicat că principalul motiv pentru care a ales să continue la Hunedoara îl reprezintă încrederea primită din partea conducerii și a comunității locale.

”Susţinerea pe care am primit-o aici, din partea domnului primar Dan Bobouţanu, din partea domnului preşedinte al clubului, Sorin Cimpoca, dar şi din partea suporterilor a fost primul motiv pentru care am luat această decizie.

”Viaţa de antrenor este un pic mai uşoară şi mai frumoasă atunci când simţi că ai parte de toată susţinerea pe care ţi-o poate oferi o comunitate, începând de la primar şi până la cel mai mic suporter.

”Am toate motivele să cred în continuare în acest proiect, pe care l-am început în urmă cu 5 ani, împreună cu domnul primar, cu Bogdan Apostu, cu Sorin Cimpoca şi cu membrii staff-ului clubului Corvinul.

”De fapt, cred că abia acum începe cu adevărat dezvoltarea acestui club şi sunt de-a dreptul onorat şi încântat să fac parte din această nouă etapă din viaţa Corvinului.”

Poate deveni cel mai longeviv antrenor din istoria clubului

La începutul lunii iulie se vor împlini cinci ani de când Florin Maxim a preluat echipa din Hunedoara.

Noua înțelegere, dacă va fi dusă până la capăt, îl va transforma în cel mai longeviv antrenor din istoria Corvinului, o performanță rar întâlnită în fotbalul românesc actual.

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a lăudat contribuția antrenorului și a făcut o comparație spectaculoasă.

”Este unul dintre cei mai buni tehnicieni din noua generaţie de antrenori a României şi, cu siguranţă, este cel mai potrivit om pe banca tehnică în proiectul numit Corvinul Hunedoara.

”Sunt bucuros că vom continua împreună încă trei sezoane, cel puţin!, şi eu sper ca Florin Maxim să devină un fel de Diego Simeone al Hunedoarei, iar Corvinul, un fel de Atletico Madrid al României.”

Fotbal