Statistici Marseille - PSG 2-1
Fără superstarul Mbappe, accidentat în duelul din campionat cu Montpellier, parizienii au avut parte de o surpriză când cele două formații și-au făcut apariția pe terenul de joc: Messi purta tricoul cu numărul 10. Neymar i-a făcut acest ”cadou” starului argentinian, brazilianul alegând numărul 11 pentru partida din cupă.
În mod paradoxal, numărul 11 i-a adus noroc lui Marseille. OM aștepta de mai bine de 11 ani un succes pe teren propriu în fața lui PSG. Și au reușit cu brio acest lucru, spre deliciul fanilor de pe Stade Vélodrome.
Chilianul Alexis Sanchez a deschis scorul pentru OM în minutul 30 din penalty, după un fault imprudent comis de Sergio Ramos.
În minutele de prelungire din prima repriză, fundașul spaniol s-a revanșat pentru greșeala care a dus la avantajul lui Marseille și a marcat cu o lovitură de cap în urma unui corner executat de Neymar.
Brazilianul a fost aproape să înscrie și el în minutul 40, însă mingea trimisă puternic din marginea careului s-a oprit în bară.
La pauză, cele două echipe au intrat la cabine când tabela arăta 1-1. Debutul reprizei secunde nu a fost unul fericit pentru parizieni, deoarece ucraineanul Malinovsky, sosit în această iarnă la OM, a înscris cu un șut superb din marginea careului și a dus-o din nou în avantaj pe Marseille.
Ramos a fost aproape să facă dubla, însă reușita sa a fost anulată din cauza unei poziții de offside.
OM își continuă aventura în Cupa Franței, în timp ce PSG trebuie să se concentreze pe campionat dar și pe duelul din Champions League cu Bayern Munchen.