Altele

Neymar, dublă de senzație pentru Santos, sub privirile oamenilor selecționerului Braziliei

Neymar
NeymarČTK / AP / Marcello Zambrana/ Profimedia

Starul brazilian Neymar a reuşit o dublă pentru Santos FC în cursul meciului câştigat de echipa sa, cu scorul de 3-1, în fața formației Juventude, luni, în campionatul de fotbal al Braziliei, sub privirile trimişilor speciali ai noului selecționer al naționalei 'canarinha', italianul Carlo Ancelotti.

Fostul atacant al lui FC Barcelona şi PSG a marcat în minutele 37 şi 80 (din penalty), fiind pentru prima dată când a înscris două goluri într-un meci de la revenirea sa în Brazilia, iar acum are şase reuşite de la debutul sezonului, trei dintre ele în campionatul Braziliei.

Neymar, care a etalat o bună pregătire fizică după accidentările şi disconfortul care l-au ținut departe de gazon o mare parte din timp de la revenirea sa la Santos FC în acest an, a participat la toate acțiunile ofensive ale echipei sale, inclusiv la toate cele trei goluri, dar şi-a ajutat echipa şi în jocul defensiv.

Coordonatorul executiv al selecționatei braziliene, Rodrigo Caetano, şi directorul tehnic al Selecao, Juan, au fost însărcinați să urmărească prestația lui Neymar pe stadionul Morumbi din Sao Paulo, în condițiile în care experimentatul atacant se luptă pentru a fi convocat pentru ultimele două meciuri ale Braziliei din preliminariile Cupei Mondiale 2026, programate în septembrie. La meci a asistat şi preparatorul fizic al naționalei Braziliei, Cristiano Nunes.

Brazilia, deja calificată la Mondialul de anul viitor, va primi vizita echipei Chile, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, pe 4 septembrie, înainte de a a înfrunta în deplasare Bolivia, cinci zile mai târziu, la El Alto.

Carlo Ancelotti, fostul antrenor al echipei Real Madrid, intenționează să folosească această perioadă pentru a-şi definitiva lotul cu care Brazilia va aborda turneul final al Cupei Mondiale 2026, găzduit de Statele Unite, Mexic şi Canada.