"Drum lin, prietene! Ne-ai frânt inimile la toți. Ai fost mare! Cel mai mare! Of, nu-mi vine să cred... Dumnezeu să te odihnească!", a transmis Balint în mesajul său.
Cei doi au fost coechipieri la Steaua şi au jucat împreună în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, câştigată de roş-albaştri cu 2-0, la loviturile de departajare. Duckadam a apărat atunci patru lovituri de la 11 metri, iar Marius Lăcătuş şi Gabi Balint au transformat din punctul cu var.
Citește și: Helmut Duckadam s-a stins din viață! Avea 65 de ani
Fostul internațional Aurel Țicleanu a reacționat şi el în social media după dispariția lui Duckadam: "Am aflat cu mare tristețe de decesul legendarului nostru portar Helmut Duckadam! Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace!"
Florin Gardoş, fost jucător la Steaua, a transmis şi el un mesaj pe Facebook: ''Dincolo de meciul legendar de la Sevilla, pentru noi, cei născuți după '86, veți rămâne mereu în amintire ca un om sincer, direct şi plin de umor. Odihneşte-te în pace, Nea Helmi!''
Fostul internațional Ciprian Marica a transmis şi el condoleanțe, "cu sufletul țăndări!"
"Un uriaş de bunătate, un domn perfect, un prieten desăvârşit! Dumnezeu să te odihnească în pace, herr, o să îți simțim tare mult lipsa!
Condoleanțe familiei Duckadam, mă rog să aveți putere să treceți peste această dramă!", a scris fostul atacant pe Facebook.
Fostul mare portar român Helmut Duckadam a încetat din viață luni dimineața, la Spitalul Militar din Capitală, la vârsta de 65 de ani. Duckadam fusese operat pe cord deschis în septembrie.