Muzica ”Minionilor”, interzisă la Jocurile Olimpice! Decizia afectează un sportiv spaniol

Tomás Guarino Sabaté, îmbrăcat ca un 'Minion'
Tomás Guarino Sabaté, îmbrăcat ca un 'Minion'Action Images via Reuters/Andrew Boyers

Patinatorul artistic spaniol Tomás Llorenç Guarino Sabaté (26 de ani) nu va putea folosi muzica din filmul Minionii, cu care își pregătise debutul la Jocurile Olimpice de Iarnă ce vor avea loc la Milano Cortina.

Se pare că există o problemă legată de drepturile de autor, deși sportivul a urmat toți pașii necesari, a depus cererea prin sistemul oficial ISU ClicknClear și a folosit deja această muzică pe tot parcursul sezonului.

De șase ori campion al Spaniei, Guarino Sabaté a aflat vestea vineri și a fost devastat. "Din păcate, cu doar câteva zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice, am fost informat că nu mai am permisiunea de a folosi acest program din cauza unor probleme legate de copyright".

"Să aflu asta vinerea trecută, atât de aproape de cea mai importantă competiție din viața mea, a fost extrem de dezamăgitor. Totuși, voi înfrunta această provocare cu curaj și voi face tot ce pot pentru a scoate ce e mai bun din această situație", a declarat Guarino Sabaté, care la ultima sa reprezentație a purtat un tricou galben și un combinezon albastru pentru a semăna cu îndrăgitele personaje animate. Franciza 'Minionii' aparține companiei Illumination, o subsidiară a Universal Pictures.

Guarino Sabaté a spus că a ales această muzică pentru a aduce bucurie și un stil jucăuș pe gheață și pentru a arăta că "patinajul artistic masculin la Jocurile Olimpice poate fi și distractiv".

"Fanilor mei: mi-aș fi dorit să am vești mai bune, dar sunt extrem de recunoscător pentru sprijinul vostru din acest sezon. Promit să intru pe gheață cu tot ce am și să ofer programe de care să fim mândri, atât eu, cât și voi".