Mesajul lui Rinat Ahmetov, multimilardarul alături de care Mircea Lucescu a făcut istorie în Ucraina

Mircea Lucescu și Rinat Ahmetov după ce au cucerit Cupa Ucrainei
Mircea Lucescu și Rinat Ahmetov după ce au cucerit Cupa UcraineiPhoto by ALEXANDER KHUDOTEPLY / AFP

Preşedintele clubului ucrainean Şahtior Donețk, Rinat Ahmetov, a declarat că ''lumea fotbalului a suferit o pierdere ireparabilă'' prin decesul antrenorului român Mircea Lucescu.

”Azi, lumea fotbalului a suferit o pierdere ireparabilă - unul dintre cei mai respectați şi mai titrați antrenori din istoria sportului, Mircea Lucescu, a încetat din viață”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul clubului.

”Un om pentru care fotbalul nu a fost doar o pasiune şi o profesie, ci o chemare şi o muncă de o viață. Mircea a fost absolut şi fără rețineri devotat jocului, dedicându-şi acestuia tot timpul şi energia sa, punând inima şi sufletul în ceea ce iubea. Iar fotbalul l-a răsplătit pe deplin - cu victorii, trofee, recunoaştere şi cu iubirea a milioane de fani în întreaga lume. Autoritatea lui Lucescu în lumea fotbalului nu poate fi măsurată doar prin numărul de premii sau titluri - a fost un profesor şi un exemplu pentru antrenori, un mentor şi un al doilea tată pentru multe generații de jucători. El a descoperit un mare număr de talente şi a lăsat în urmă o mare moştenire”, a mai spus Ahmetov.

Conducătorul clubului a subliniat că un loc special în biografia lui Lucescu aparține lui Şahtior Donețk, club la care a petrecut 12 ani strălucitori şi plini de succes, devenind o legendă a clubului.

”Sub comanda lui Mircea Lucescu, clubul Şahtior a devenit o forță dominantă în fotbalul ucrainean, o echipă cunoscută şi respectată în întreaga Europă. Fiecare din cele 22 de trofee pe care Mister le-a câştigat cu Şahtior are o valoare specială pentru club, pentru suporteri şi pentru mine personal. Îmi doi aminti mereu cu căldură toate momentele pe care le-am împărtăşit - am trecut prin cele mai dificile provocări împreună şi am sărbătorit mereu împreună victoriile frumoase. Îi vor fi mereu recunoscător lui Mircea Lucescu pentru tot ce a făcut pentru Şahtior şi fotbalul ucrainean. Pentru mine, el va rămâne mereu un Mare Antrenor şi o persoană cu o inimă mare pentru fotbal”.

”Azi plâng alături de familia lui Mircea Lucescu şi întreaga lume a fotbalului. Aş vrea să îmi exprim cele mai adânci condoleanțe soției sale Neli, fiului său Răzvan, nepoților săi, rudelor şi prietenilor, precum şi tuturor celor care l-au cunoscut şi l-au iubit pe Mircea. În acest moment dificil şi tragic, gândurile mele şi inima mea sunt alături de voi. Mulțumesc pentru tot, dragă Mister!”, a mai transmis Ahmetov în mesaj.

Mircea Lucescu a activat la Şahtior Donețk între 2004 şi 2016, obținând opt titluri de campion, şase Cupe ale Ucrainei, şapte Supercupe ale Ucrainei şi Cupa UEFA în 2009.

Mircea Lucescu a decedat la Universitar

Marele antrenor Mircea Lucescu a decedat marți, la vârsta de 80 de ani. Anunțul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgență Bucureşti, unde fostul antrenor era internat. Spitalul Universitar de Urgență Bucureşti a precizat că decesul a fost declarat în jurul orei 20:30.

Mircea Lucescu a fost internat de urgență pe 29 martie la Spitalul Universitar Bucureşti, după ce i s-a făcut rău în timpul unei şedințe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale de fotbal, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în fața Turciei (0-1), din 26 martie.

Lucescu nu a făcut deplasare cu naționala în Slovacia, reprezentativa României fiind condusă de secundul Ionel Gane la meciul amical pierdut marți cu 0-2.

Federația Română de Fotbal a anunțat, la 2 aprilie, prin intermediul site-ului oficial, că antrenorul Mircea Lucescu şi-a încheiat mandatul de selecționer al echipei naționale a României.

Sub conducerea lui Mircea Lucescu, România a reuşit o campanie de excepție în Liga Națiunilor, în urma căreia reprezentativa a obținut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Cupa Mondială din vara aceasta. Bilanțul său pe banca naționalei în această perioadă cuprinde 11 victorii, 1 egal şi 6 înfrângeri.

Fotbal