Se așteaptă ca furtuna Boelo să aducă averse abundente, precum și rafale de vânt care ar putea depăși 125 de km/h în nordul Regatului Unit, în timp ce țara se pregătește pentru un weekend dificil.
Experții estimează că furtuna, care este a doua furtună denumită în decurs de două zile, ar putea provoca pagube, obiecte purtate de vânt, întreruperi ale alimentării cu energie electrică și pagube la copaci și clădiri, potrivit BBC.
Met Office i-a sfătuit pe oameni să rămână în interior cât mai mult posibil, iar rapoartele avertizează că evenimentele sportive ar putea fi anulate, inclusiv meciul echipei Liverpool împotriva lui Brighton, întrucât pentru cele două ore premergătoare loviturii de începere de la ora 17:00 pe Anfield. sunt prognozate rafale de vânt puternice.

Met Office a emis o declarație înaintea meciului, sugerând că acesta ar putea fi anulat din cauza condițiilor periculoase.
„Vânturi puternice se vor răspândi în nordul Regatului Unit în cursul după-amiezii de sâmbătă, însoțite de perioade cu ploi abundente.
Inițial, vânturile puternice dinspre sud vor afecta anumite zone din Scoția, înainte ca mai târziu, sâmbătă, să se dezvolte vânturi dinspre vest, mai extinse și chiar mai puternice. Condițiile foarte vântoase vor persista apoi peste noapte și pe parcursul unei mari părți a zilei de duminică, înainte să scadă treptat dinspre sud-vest, mai târziu.
În multe zone sunt probabile rafale de 55-65 de mile pe oră, iar în unele regiuni de coastă și expuse vântului ar putea fi înregistrate rafale de 70-80 de mile pe oră sau chiar mai puternice; cele mai intense rafale sunt cel mai probabil în Scoția și în nordul îndepărtat al Angliei.”
În acest sen, a fost emisă o avertizare portocalie, a doua cea mai severă avertizare pentru fenomene meteo, care acoperă Scoția și nordul Angliei până la Carlisle.
Se așteaptă ca vânturile furtunii Boelo să atingă intensitatea maximă începând de sâmbătă seara, ceea ce înseamnă că meciul lui Liverpool de duminică după-amiază ar putea evita ce e mai rău din punct de vedere meteorologic.
