Atacantul norvegian Erling Haaland, născut în Anglia și legitimat la Manchester City, a recunoscut că partida va avea o încărcătură aparte pentru el, mai ales că va întâlni mai mulți jucători pe care îi cunoaște foarte bine din Premier League.
”Este cu adevărat special”
”Este cu adevărat special, pentru că joc în Anglia, m-am născut în Anglia şi voi juca împotriva unor coechipieri, aşa că mă voi simți puțin ciudat”, a declarat Erling Haaland, potrivit AFP.
Atacantul norvegian este unul dintre cei mai în formă jucători ai turneului, după ce a marcat șapte goluri până în acest moment la Cupa Mondială.
Haaland a spus că se bucură de experiența trăită alături de naționala Norvegiei și de șansa de a evolua pe cea mai importantă scenă a fotbalului mondial.
”Nu mă aşteptam să eliminăm Brazilia. E minunat să fiu aici”
”În primul rând, simplul fapt de a putea juca la Cupa Mondială. Este minunat să fiu aici, să joc pe o scenă importantă alături de prietenii mei”, a afirmat Haaland, înaintea unui antrenament susținut de Norvegia la baza celor de la Inter Miami.
La patru zile după victoria din optimile de finală cu Brazilia, scor 2-1, meci în care a marcat de două ori, Haaland a revenit asupra momentului important reușit de Norvegia.
”Nu mă aşteptam deloc la asta. M-am bucurat de moment, nici măcar înainte de meciul cu Brazilia nu mă aşteptam la aşa ceva. Sincer, nici mama nu se aştepta să ajungem în sferturile de finală”, a spus atacantul.
”Nu mai e Norvegia obişnuită”
Norvegia va încerca să continue parcursul de la Cupa Mondială în fața Angliei, într-un sfert de finală care se anunță extrem de dificil.
”Să jucăm împotriva Braziliei şi să câştigăm a fost ceva nebunesc pentru noi, norvegienii, iar faptul că vom juca apoi cu Anglia în sferturile de finală este incredibil. Dacă vă uitați la ce se întâmplă în Norvegia, nu mai e Norvegia obişnuită”, a insistat Haaland.
Norvegia și Anglia se întâlnesc sâmbătă, 12 iulie, la ora României 00:00, pe Hard Rock Stadium din Miami, SUA, în sferturile de finală din cadrul Cupei Mondiale. Învingătoarea va întâlni în semifinale câștigătoarea dintre Argentina și Elveția.
Urmărește Norvegia - Anglia pe Flashscore!
CUPA MONDIALĂ FIFA 2026
Cupa Mondială din 2026 se desfășoară în perioada 11 iunie – 19 iulie în Statele Unite, Canada și Mexic.
Toate știrile de la Cupa Mondială | Programul meciurilor și ore | Tablou faze eliminatorii | Loturile celor 48 de echipe | Cei mai buni marcatori
Cupa Mondială la TV | Predicții și cote | Noi reguli la Mondial | Protocol furtuni și fulgere | Echipa grupelor
